Comisarul-șef Christian Ciocan, director în cadrul ministerului de interne a fost prins încălcând 7 prevederi legale, iar apoi a avut un comportament ”scandalos” față de agenții care îl sancționau, acuză Sindicatul Europol din Poliția Română.

Christian CiocanFoto: Sindicatul Politistilor Europol

Potrivit sindicaliștilor, Ciocan, la acest moment împuternicit director al Unității de Politici Publice din MAI, a încălcat legea prin 7 fapte, constatate de către o patrulă de ordine publică din cadrul Secției 4 Poliție din București.

”Atitudinea și comportamentul manifestat de Ciocan au fost scandaloase, mai ales pentru poziția pe care o ocupă, recurgând la amenințări și intimidări la adresa agenților, și chiar i-a jignit afirmând că nu cunosc legea”, se spune pe

pagina de Facebook a Sindicatului Europol.

Acesta a pătruns pe o stradă unde era indicatorul „Accesul interzis” și la solicitarea agenților a refuzat să se legitimeze. Ulterior, agenții de poliție au constatat că autoturismul condus de Ciocan are ITP-ul expirat din anul 2018, autoturismul nu era asigurat, lipsea una din plăcuțele de înmatriculare, nu avea actele asupra și a refuzat să respecte indicațiile polițistului, potrivit sursei citate.

Pentru cele 7 fapte, Ciocan a fost amendat cu aproximativ 6000 lei, iar ca măsuri complementare a fost reținută plăcuța cu numărul de înmatriculare și i-a fost suspedat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile.

”Îi felicităm pe colegii Secției 4, pentru că nu au cedat presiunilor lui Ciocan, care le-a adresat o serie de jigniri, afirmând inclusiv faptul că nu înțelege cum își permit niște agenți să îl amendeze și să îi țină morală. Acest incident este dovada vie că vremurile se schimbă în sistem iar legea este aplicată indiferent că vorbim despre cms. șef Ciocan sau despre un simplu cetățean”, mai spune Sindicatul Europol.