Mai sunt două luni până când cetățenii din Sectorul 2 al Capitalei trebuie să încheie individual contracte cu Supercom, pentru ridicarea gunoiului menajer, dar operatorul de salubrizare și Primăria nu s-au înțeles încă referitor la tariful pe care îl vor plăti oamenii. În urmă cu câteva săptămâni, pe site-ul Primăriei au fost puse în dezbatere publică două tarife în acest sens, respectiv 717,89 lei/tona fără TVA pentru gunoiul în amestec și 597,17 lei/tonă pentru cel reciclabil, însă acesta din urmă va fi subvenționat de primărie astfel că preluarea se va face gratuit. Problema apare la gunoiul menajer în amestec și la cum se va calcula cât trebuie să plătească fiecare, respectiv transformarea din tone în mc, unitatea de măsură obișnuită pentru un tomberon. Dacă aplicăm formula standard, prețul rezultat este unul uriaș, de exemplu pentru un tomberon de 240 l pe care cetățenii de la case îl dau săptămânal, s-ar plăti undeva la 60 lei, iar asta înseamnă peste 200 lei/lună de gospodărie.

Gunoi Sector 2 - 10Foto: Hotnews

De la 1 iunie, dacă nu încheie contracte cu Supercom, cetățenii plătesc o taxă de 21,5 lei/persoană/lună, iar la o familie de 4 persoane asta înseamnă circa 85 lei/lună.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, spune că a comandat un studiu pentru a calcula densitatea gunoiului dintr-un tomberon, care ar fi diferită la casă și la bloc, iar în baza formulei rezultate se va calcula un preț corect. Primarul promite că prețul pe persoană/lună va fi mai mic decât taxa penalizatoare de 21,5 lei/persoană pe lună, pentru cei care nu au contract cu operatorul de salubrizare.

Câteva calcule

Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Sector 2, tarifele propuse pentru ridicarea gunoiului menajer sunt:

- 717,89 lei/tona fără TVA pentru activitățile de colectare, transport si depozitare deşeuri menajere municipale in amestec, realizate pentru utilizatori casnici de pe raza sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.

- 597,17 lei/tona fără TVA pentru activitățile de colectare separata, transport, sortare si depozitare reziduuri a deşeurilor din ambalaje (reciclabile) realizate pentru utilizatori casnici de pe raza Sectorului 2 al Municipiului București.

- Pentru implementarea și dezvoltarea colectării separate a deşeurilor pe raza Sectorului 2 al Municipiului București, se subvenționează parțial, de la bugetul local, nivelul tarifului prevăzut la alin. (1), respectiv pentru colectare separata, transport, sortare si depozitare reziduuri a deşeurilor din ambalaje (reciclabile), astfel încât utilizatorii casnici vor achita suma de 0,99 lei / tonă, fără TVA.

Potrivit Ordinului ANRSC 111/2007: ”greutatea specifică a deşeurilor menajere se ia egală cu circa 350 kg/mc, dacă la nivelul localităţii nu a fost stabilită prin măsurători şi înregistrări statistice o altă greutate specifică a deşeurilor”. Un metru cub înseamnă circa 4 tomberoane de 240 l, așa cum majoritatea gospodăriilor din sector au, iar la transformare se calculează că un tomberon are 87 kg.

Asta înseamnă circa 60 de lei fără TVA pe tomberon, peste 200 de lei lună/gospodărie.

Ce spune primarul

Contactat de HotNews.ro, primarul Radu Mihaiu spune că acest tarif a fost propus de Supercom și nu este fundamentat suficient.

”Tariful este propus de către operatorul de salubritate și el nu poate fi modificat din pix de către primar. El trebuie pus în dezbatere publică, așa cum a fost el transmis, așa este reglementarea ANRSC. În urma dezbaterii el poate fi aprobat sau nu, pot fi modificate lucruri din componența lui sau nu. Dumnealor au motivat, după cum spune chiar ANRSC insuficient unele elemente din tarif, iar unele elemente puse în discuție sunt neclare. La întrebările legime cu ce au vrut să spună și de ce costă atât de mult anumite componente din tarif, cei de la Supercom nu au răspuns. În acest sens, unul dintre colegii mei din Consiliul Local a trimis informații către operatorul de salubritate, a trimis niște întrebări, tocmai pentru a înțelege de ce este un tarif serios mai mare decât la alte sectoare. Încă așteptăm răspunsul la aceste întrebări, nu l-am primit, tariful pare într-adevăr mare. Taxa cu siguranță trebuie să fie mai mare decât tariful, ideea este ca cetățenii să plătească mai puțin decât această taxă ca să nu ne trezim cu gunoiul pe stradă. Putem afirma cu siguranță că acel 21,5 lei/persoană/lună este o sumă mult mai mare decât vor trebui să plătească în medie cetățenii Sectorului 2.”, a explicat Radu Mihaiu.

Primarul spune că s-ar lua în calcul gunoiul după ce este aruncat și tasat în mașina de gunoi, nu volumul din tomberon, așa cum este acum. Radu Mihaiu mai spune că a comandat un studiu care să stabilească o formulă corectă de calcul, în funcție de densitatea gunoiului.

”Am niște amendamente la ce ați spus. Unu, este de menționat faptul că trecerea de la greutate la volum se face conform unui indice care este calculat pentru gunoiul din mașina de gunoi, nu din tomberon. În mașina de gunoi există mecanisme care micșorează volumul, iar raportarea standard este făcută pentru acel gunoi. În acest sens vom face un studiu de gunoi ca să vedem cum arată gunoiul locuitorilor Sectorului 2 în tomberoane pentru a ne asigura că tarifele sunt corecte și transformarea din greutate în volum este una care să nu prejudicieze cetățenii. Suntem în faza de contractare, va fi gata în cel mai scurt timp. Probabil vom avea două tipuri de contracte, pentru cei care stau la bloc și cei care stau la case, fiind indici diferiți de transformare din greutate în volum”, a mai spus Radu Mihaiu.

Acesta spune că tarifele vor fi pe volum, dar nu pe tomberoane.

”Tarifele vor fi pe volum, dar nu obligatoriu pe tomberoane. Vom avea, mai ales pentru gunoiul menajer, volume mai mici decât volumul tomberoanelor, și se va implementa prin saci care au un anumit volum standard, pe care îi furnizează operatorul de salubritate și în funcție de cât de plini sunt acei saci, cât s-a contractat, pot plăti un sfert de tomberon sau jumătate de tomberon, se va factura. Discuția nu este pe tomberon, nu am făcut nicodată această asumare, că o persoană trebuie să plătească un tomberon. Dicuția este per volum. Discuția per volum ne duce la un preț mult prea mare, nu aș vrea să îl comunic acum pentru că este un preț prea mare și nu cred că l-aș pune în dezbatere, mai ales nefiind aprobat”, a explicat Radu Mihaiu.

Când vor ști cetățenii din Sectorul 2 cât trebuie să plătească pentru ridicarea gunoiului menajer? Primarul spune că până la 1 iunie, însă depinde de mulți factori.

”Așteptăm să primim tarifele actualizate din partea operatorului și așteptăm răspunsurile la întrebările legitime din punctul meu de vedere pe care colegul meu Andrei Panaitescu le-a adresat operatorului de salubritate. Din nefericire nu am primit acest răspuns. Suntem și noi curioși de ce s-au propus tarife mult mai mari decât cele aprobate la alte sectoare. Termenul de 1 iunie, valabil? Da, depinde în cât timp răspunde Supercom la întrebările puse și în momentul în care un tarif care să poată fi înțeles de colegii din Consiliul Local și votat ca atare. Sunt convins că încă mai avem timp suficient ca cetățenii să poate încheia contractele”, a mai spus primarul.

Dacă și după aceste discuții tariful rămâne prea mare, o soluție ar putea fi subvenționarea.

”Dacă tariful este prea mare, vom vedea dacă punem în discuție subvenționarea lui. O să discut cu colegii din Consiliul Local”, a mai spus Radu Mihaiu.

Oricum, rămâne de văzut ce propunere va face Supercom și dacă tarifele vor fi aprobate de Consiliul Local.

În ceea ce privește licitația organizată de Primăria Sectorului 2 pentru delegarea serviciului, edilul nu poate spune când se va finaliza.

”Licitația se schimbă în acest moment pe noua filozofie și pentru respectarea legii, respectiv plătești cât arunci. Din nefericirea vechea licitație și vechiul caiet de sarcini au fost construite pe premisele taxei, unde nu conta cât arunci plăteai la fel de mult și în acest moment suntem în faza de clarificări în care modificăm aceste lucruri să respecte legea. Este o directivă europeană, dar și în legislația noastră este acest principiu, plătești cât arunci. Nu știu când vom finaliza această etapă, pe măsură ce apar întrebări suplimentare, trebuie să transmitem și clarificări, avem în acest moment destul de mult de răspuns”, a mai explicat Radu Mihaiu.

Taxă de 10 lei până la 1 iunie

Locuitorii Sectorului 2 vor plăti în perioada 1 martie - 1 iunie 2021 o taxă de 10 lei pentru ridicarea gunoiului menajer, apoi pot încheia contracte direct cu firma de salubrizare din Sector, potrivit unei hotărâri aprobate în februarie de Consiliul Local Sector 2. În decembrie 2020, Consiliul Local a aprobat ca de la 1 martie cetățenii să încheie contracte direct cu firma de salubrizare, însă termenul a fost schimbat deoarece încă nu a fost stabilit tariful pe care trebuie să-l plătească cetățenii care încheie contracte direct cu salubristul. Persoanele care nu vor încheia contracte cu firma de salubrizare până la 1 iunie vor plăti după această dată o taxă specială, penalizatoare, de 21,50 lei/persoană/lună.