"Modul în care guvernul și coaliția aflată la guvernare tratează problema exploatarilor de gaz din Marea Neagră este unul iresponsabil, generând pierderi de miliarde de dolari pentru statul român. Votarea de către Parlamentul României a Legii exploatărilor de gaz din Marea Neagră, fără o dezbatere reală și fără modificări consistente, ar consfinți aceste pierderi", a declarat luni deputatul Nicușor Dan. Acesta consideră că după ce legea a trecut de Senat fără o dezbatere importantă în spațiul public pe marginea ei, nu e cazul ca și la Camera Deputaților, for decizional, să fie repetată această greșeală, grăbind adoptarea ei "pentru ca deputații să plece liniștiți în vacanță".

Nicusor DanFoto: Hotnews

Mizele legii sunt mult mai importante, sunt pe termen lung și trebuie să ne gândim serios înainte de a decide condițiile de valorificare a exploatărilor de gaze din Marea Neagră, mai arată Nicușor Dan, potrivit unui comunicat de presă.

Un studiu “Contribuția proiectelor de explorare și producție a hidrocarburilor din Marea Neagră la dezvoltarea economiei românești”, realizat de Deloitte la cererea Asociației Române a Concesionarilor Offshore din Marea Neagră, arată următoarele estimări:

  • 170 miliarde metri cubi extrași
  • 51,8 miliarde USD valoarea gazului extras
  • 22,2 miliarde USD investițiile companiilor
  • 29,6 miliarde USD profitul brut
  • 5,5 miliarde USD redevențe către statul român
  • 3,9 miliarde USD impozit pe profit
  • 9,4 miliarde USD câștigul statului român prin redevențe și impozitul pe profit
  • 20,2 miliarde USD câștigul net al companiilor

Nicușos Dan consideră că statul român ar urma astfel să obțină 9,4 / 29,6 = 32% din profit, iar companiile 68% din profit.

Conform acestor calcule, câștigul statului român este mult mai mic decât câștigul statelor europene cu rezerve importante de gaz, precum Norvegia, Marea Britanie, Olanda, mai precizează deputatul.

Acesta spune că în Norvegia, impozitul pe profit este 24% iar impozitul suplimentar pentru extracția de gaz este 54% din profit, total 78% din profit.

În Marea Britanie, impozitul pe profit este 19% iar impozitul suplimentar pentru extracția de gaz este 40%, total 59% din profit.

În Olanda, doar impozitul suplimentar pentru extracția de gaz este 50%.

Câștigul statului român este mult mai mic decât câștigul unor state cu descoperiri recente de gaz offshore. Pentru zăcământul Oamaru din Noua Zeelandă, estimat la 140 miliarde metri cubi, statul estimează că va încasa 21,8 miliarde USD, mai susține Nicușor Dan.

Potrivit acestuia, toate calculele pentru gazul din Marea Neagra, prezentate mai sus, sunt făcute plecând de la o estimare a prețului gazului natural pentru perioada 2018 – 2040 de 305 USD / 1000 mc. Această estimare este foarte pesimistă, fiind apropiată de media prețurilor din ultimii 20 de ani. Cu cât prețul în următorii 22 de ani este mai mare, cu atât câștigul procentual al statului român este mai mic.

Una din mizele importante ale dezbaterii pe Legea exploatărilor petroliere din Marea Neagră este dacă pentru exploatările de gaz din Marea Neagră se aplică sau nu OG 7/2013. Aceasta introduce o taxă suplimentară pe extracția de gaz natural.

Calculele din studiul “Contribuția proiectelor de explorare și producție a hidrocarburilor din Marea Neagră la dezvoltarea economiei românești” se bazează pe ipoteza in care OG 7/2013 nu se aplică exploatarilor de gaz din Marea Neagră. Aceasta este de altfel și dorința concesionarilor, să nu fie taxați suplimentar, susține deputatul.

În ipoteza în care exploatărilor de gaz din Marea Neagră li se aplica OG 7/2013, câștigul statului român din aceste exploatări crește, echilibrându-se raportul cu investitorii.

"Este inadmisibil și iresponsabil ca nici la momentul semnării acordurilor petroliere, nici la momentul dezbaterii legii în Parlament, executivul nu are un studiu privind nivelurile de taxe și redevențe percepute pentru exploatările offshore în țările care sunt în situație similară cu cea a României, cum sunt :Cipru, Israel, Egipt, Noua Zeelandă, Marea Britanie.

În aceste condiții, apreciez că votul în Parlament la această lege nu trebuie dat pe repede-înainte, trebuie să avem o dezbatere temeinică pe marginea proiectului, avem nevoie de studii serioase care să ne ajute să înțelegem și să luăm o decizie în cunoștință de cauză, pentru că este vorba de exploatarea pe termen lung a rezervelor de gaze ale țării, un subiect cu impact important asupra economiei naționale", se mai arată în comunicatul de presă transmis de Nicușor Dan.

Citește și