Adrian Cioroianu l-a primit pe oficialul sirb in Sala Titulescu a MAE, unde cei doi urmau sa aiba o intrevedere particulara urmata de declaratii de presa. Primirea a fost excesiv de entuziasta, Cioroianu l-a imbratisat strins pe Vuk Jeremic si i s-a adresat in engleza cu " Vuk, my friend".
Ministrul de externe nu este la primul derapaj de la protocol. Aflat in Spania in delegatia care-l insotea pe Traian Basescu, Cioroianu a reusit sa-l surprinda pina si pe regele Juan Carlos, pe care l-a salutat in timpul fastuosului ceremonial de primire cu un degajat " Good point, good point". Vorbele au fost insotite de ridicarea degetului mare de la mina dreapta, cu pumnul strins in dreptul pieptului, facindu-i regelui semnul OK.
Evolutia ministrului Cioroianu a fost rapida, tinind cont de faptul ca pe 13 iunie, la Washington, la intrevederea cu doamna Rice, n-a spus decit "Yes, of course".
Cele 7 gafe ale ministrului
Potrivit presei de la Bucuresti, ministrul Cioroianu a facut de la investitura si pina acum o serie de gafe, unele urmate de veritabile scandaluri politice. O serie de organizatii non-guvernamentale i-au cerut premierului sa-l demita pe Cioroianu. Chiar si in interiorul PNL s-a ridicat aceasta problema, Cioroianu figurind pe lista ministrilor "remaniabili".
1. Pe 19 aprilie, aflat la Belgrad in prima sa vizita in calitate de ministru de externe, unde s-a intilnit cu omologul sau rus, Serghei Lavrov, Cioroianu avea sa declare dupa intrevedere ca "facem primii pasi spre normalizarea relatiilor cu Rusia". O saptamina mai tirziu, la Oslo, secretarul american de stat, Condoleezza Rice, era "prea ocupata" pentru intilnirea programata de mult.
2. In 10 mai, la Berlin, declara ca doreste deblocarea rapida a discutiilor cu Republica Moldova privind semnarea Tratatului de Baza. Politica externa a Romaniei, incepind de la declararea independentei Basarabiei, a fost respingerea ferma a unui asemenea tratat.
3. Cioroianu a avut indoieli cu privire la retragerea trupelor ruse din Transnistria, dubii exprimate meditativ, cu voce tare, tot la intilnirea de la Berlin.
4. Pe 29 iunie, aflat in Macedonia, Cioroianu a confundat Georgia cu Azerbaidjanul.
5. In octombrie, Ministerul de Externe a lasat sa apara intr-un document oficial sintagma "limba moldoveneasca".
6. Reintors dintr-o vizita oficiala in Egip, ministrul a povestit cum, intr-un moment de inspiratie, s-a gindit ca s-ar putea cumpara o bucata de desert in care sa-i plaseze "in batalioane disciplinare pe cei asemenea lui Mailat".
7. In Italia, dupa incidentul Mailat, s-a intilnit cu romanii din Roma, inclusiv cu un recidivist, condamnat in tara, pe care l-a salutat cu "Sa traiasca dom' Argint".

































Rog corectati exprimarea enuntului 6.
Adaugati:
8. Atitudinea de copil pierdut, in declaratia comuna in vizita sa la Secretarul de Stat Condolezza Rice, unde a baguit "yes, sure, of course, yes"
9. Adresarea fata de Regele Spaniei Juan Carlos "good point"
Hai si cu Norica...tine cu dintii de numire.Arata-ne ce hotarat esti!
As avea mari temeri ca i-ar arata si lui Putin semnul "good point", dar ar ridica degetul mijlociu... omul asta ar putea incepe un razboi intre Rusia si NATO cu degetele lui...
Va dati sema ce om puternic este Cioroianu?
Cred ca omul asta este o catastrofa in materie de diplomatie, si bine spunea presedintele tarii ca omul asta este mediocru in domeniu...
Iar Regelui Juan Carlos,Cioroianu i-a RASPUNS LA O REMARCA cu Good Point.
Dar saraca Andreea Pora,inamorata cum e de Presedinte,ce sa priceapa ea saraca....
si pe el l-au apucat glumele de fata cu regele spaniei, glume care daca la noi ar fi acceptate si mai ales INTELESE, chiar amuzante, la ei pot fi interpretate oricum.
basescu nu este vazut f bine pe plan international cand vine vorba de diplomatie. si mi-au confirmat-o oameni care stiu ce spun si care au fost la fata locului.
:-)))
1. ca ministru de externe al unei tari, este normal sa spui ca vrei sa normalizezi relatiile cu rusia...si americanii o spun tot timpul. nu cred ca condolezza rice si-a amanat intalnirea din cauza asta, sa fim seriosi.
3. n-am inteles partea asta, cu retragerea trupelor din transnistria. daca tot o amintiti si explicati-o: care a fost nelamurirea? rusii tot acolo sunt...cu tot cu trupe:) (daca asta a vrut sa spuna) aaa, sau poate trebuia sa fie diplomat si sa nu aiba nimic de comentat la toata treaba asta. Pai atunci va contraziceti cu ce ati spus la primul punct, cand a facut asa-zisa gafa de a declara ca vrea sa normalizeze relatiile cu rusia.
6. iar treaba cu desertul din egipt. ce-i drept, aici ca de obicei l-a luat gura pe dinainte. dar asa cum imi amintea un prieten, el s-a luat de INFRACTORI in general nu de RROMI neaparat. dar probabil a sarit in sus cine s-a simtit.
pina la urma, e doar un crai de curte noua ... curtea din spatele casei lui patriciu unde ii lasa pe copiii retarzi sa se joace la nisip si unde sef peste tobogan si leagane a fost pus putulica ala care se da cu tricicleta ... saracu de el; cum s-a dat cu bicicleta fara roti ajutatoare, cum a cazut si si-a rupt piciorusu ....
Sincer, ca popor care nu isi recunoaste valorile, nu isi apara prostii si isi spala absolute toate rufele in … hai sa ii spunem presa, eu zic ca sintem constanti.
Ce ma deranjeaza la aceasta tentativa de Ministru de Externe este faptul ca se afla pe un trend descendent, iar mie oamenii care nu invata macar din propriile greseli mi se par… ce mai conteaza cum mi se par mie. In definitive nu istoria se repeata, ci prostii.
Aveam mari pretentii de la un istoric cu masterat si doctorat in strainatate, cu materiale publicate, etc… (Vorbesc despre CV-ul lui, nu ii laud operele pentru ca nu le-am citit si nici nu stiu daca a dat vreodata pe la facultatea aia din Quebec). DAR, daca nici ISTORIA nu l-a invatat diplomatie pe omul asta, atunci are niste handicapuri serioase.
O sa ajungem sa nu mai avem intalniri sau vizite la nivel inalt, ca Cioro o sa le dea direct SMS sa ii cheme la o tabla si o bere. Oricum in curand o sa se imprieteneasca cu toti. Or sa fie amici. Omu n-are nici o treaba si uita de fapt pe cine reprezinta ca ambasador.
Francezii au sarit ca arsi cand s-a scris in presa ca Sarkozy ar fi aparut beat la o intalnire cu presa, dar parca eu nu pot spune “Cioroianu e destept!”
ar face bine redactorul sa ne explice de ce este o gafa exprimarea "vuk, my friend", in conditiile de mai sus.
in concluzie, in acest caz, nu exista nici un element constitutiv al infractiunii de gafa din partea lui cioroianu! iar stirea mi se pare COMPLET lipsita de substanta, pe aceasta dimensiune.
Trebuie sa ne vedem interesul ca natiune asadar imi place pozitia lui Cioroianu si a Ro de a nu sustine independenta Kosovo.
Chiar daca v-ati ales tabara in comedia asta de politica romaneasca incercati macar sa pastrati un minim de decenta.
Articolul de mai sus e un text comercial, scris la norma, de o gagica fara perspective jurnalistice, de tipul celor care umplu 95% din asa-zisa presa din Romania.
Andreea Pora, autoarea, este incapabila, altminteri sa realizeze o analiza de activitate diplomatica, un articol de fond pe probleme de politica externa sau sa aiba niste opinii personale cu privire la traseul relatiilor internationale romanesti. Un text in care se rezuma la o contabilizare eronata de gafe, este nimic altceva decat o dovada de IMPOSTURA.
PS: Desigur, Cioroianu este un arivist sub-mediocru, stim cu totii asta. Va mai face multe tampenii ca ministru de externe, din pacate cele mai multe vor ramane necunoscute, pentru ca impostori gen Andreea Pora vor primi spatii publice in care sa isi emane incompetenta.
Va dati seama ca acest domn Cioroianu, care ne reprezinta tara la cel mai inalt nivel, activeaza in viata de zi cu zi ca si Conferentiar doctor la Facultatea de Istorie Bucuresti!?
Va dati seama cum gandesc studentii modelati de un om cu un astfel de comportament?
E JALE!
Trebuie reformat de urgenta sistemul de invatamant astfel incat acesta sa promoveze valorile si nu scursurile societatii.
Mai rasfirati baieti.
Ma indoiesc ca exista atat de multi oameni care sa il iubeasca pe Cioroianu(sincer) incat sa isi arda gura(si tatstatura) de pomana ca sa sara in apararea Cioroianului. Exista dar mult mai putini.
Ma indoiesc (sincer) ca pot sa isi insuseasca atatia oameni parerile partidului.
Chiar daca vreti sa dati senzatia ca sunteti multi - sunteti doar mult prea penibili.
Cunosc personal 2 persoane angajate sa posteze pe forum-uri pareri pro si contra. Senzatia este ca fenomenul a luat amploare. Desi initial parea ca dau mustele afara din Cismigiu, acum sun multi si par sa astupe gura internetului. Va dau un sfat - Gura lumii numai pamantul o astupa.