Premierul Mihai Tudose a afirmat, miercuri, la inceputul sedintei de Guvern, ca in cursul diminetii a discutat impreuna cu ministrul Florian Bodog cu responsabilii privind aprovizionarea cu medicamente si sustine ca, incepand de astazi, nu mai este loc de nicio explicatie pentru un deces intr-un spital cauzat de lipsa unui medicament, iar partea cea mai blanda este plecarea acasa, dar se va merge pana la "plangere penala pentru neinfaptuirea obligatiilor de serviciu la cei responsabili, cu schimbari legislative acolo unde este cazul".

HotNews.roFoto: Hotnews

"Astazi am avut o intalnire, dimineata, cu domnul ministru Bodog, cu toti factorii responsabili sau care ar fi trebuit sa fie responsabili in domeniul aprovizionarii cu medicamente a acestei tari. Eu raman la opinia mea ca nu toti sunt foarte responsabili si am convenit impreuna cu domnul ministru ca de astazi nu mai este loc de explicatii si ca nu exista nicio explicatie pentru un deces intr-un spital cauzat de lipsa unui medicament. Partea cea mai blanda este plecarea acasa, mergand pana la plangere penala pentru neinfaptuirea obligatiilor de serviciu la cei responsabili, cu schimbari legislative acolo unde este cazul. Termenul este o saptamana pentru a regla aceste lucruri. Domnule ministru, va aduc aminte ca nu acceptam prelungiri de termene", a afirmat premierul Mihai Tudose, la inceputul sedintei de Guvern.

Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a fost convocat, miercuri dimineata, de premierul Mihai Tudose la o intalnire la Guvern pe tema crizei imunoglobulinelor pe piata din Romania, la care au participat si sefii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si ai Agentiei Nationale a Medicamentului, precum si reprezentanti ai producatorilor de medicamente.

Guvernul va propune saptamana viitoare o ordonanta de urgenta pentru suspendarea pe timp limitat a taxei de clawback pentru produse din plasma, a anuntat medicul Alexis Cochino, imunolog pediatru la Institutul pentru Sanatatea Mamei si Copilului din Bucuresti, dupa discutiile cu premierul si ministrul Sanatatii pe tema lipsei de imunoglobulina. Potrivit informatiilor HotNews.ro, suspendarea ar putea fi aplicata pentru o perioada de doi ani, urmand sa fie analizata si posibilitatea extinderii pentru medicamente ieftine. Informatiile au fost confirmate de un comunicat de presa al Ministerului Sanatatii.

Potrivit comunicatului, premierul Mihai Tudose a decis, la propunerea ministrului Sanatatii, suspendarea aplicarii taxei de clawback pentru doi ani la produsele medicamentoase derivate din plasma si sange, la fel ca in celelalte state europene, in contextul deficitului de imunoglobulina. De asemenea, Ministerul Sanatatii impreuna cu Ministerul Finantelor Publice vor analiza si posibilitatea scutirii taxei de clawback pentru medicamentele cu pret scazut. Toate aceste masuri vor fi incluse intr-o ordonanta de urgenta care va intra pe ordinea de zi a sedintei de guvern de saptamana viitoare.