Presedintele Klaus Iohannis a declarat marti ca Regele Mihai a fost una dintre cele mai mari personalitati ale Romaniei, care a "scris cu litere mari istoria" tarii noastre. Seful statului a mai precizat ca autoritatile vor organiza "asa cum se cuvine" toate ceremoniile funerare si ca vor fi decretate cu siguranta zile de doliu national. UPDATE: "In aceste ore, va indemn pe toti sa avem puterea si intelepciunea sa onoram asa cum se cuvine meritele lui Mihai I", a transmis ulterior, intr-un mesaj pe Facebook, presedintele Iohannis.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

"Astazi este o zi trista pentru Romania si pentru romani, a trecut in nefiinta Regele Mihai. A fost una dintre cele mai mari personalitati ale Romaniei si a scris cu litere mari istoria Romaniei. Este o mare pierdere pentru Romania, pentru romani. Condoleante tuturor membrilor Casei Regale", a afirmat seful statului, la finalul unei intalniri avute cu ambasadorii statelor membre UE.

"Romania va organiza toate ceremoniile asa cum se cuvine si cu siguranta vom avea si zile de doliu national", a precizat Iohannis.

"Am avut chiar acum cateva minute o intalnire cu ambasadorii statelor membre UE si am tinut ca, impreuna cu ambasadorii, sa avem un moment de reculegere in amintirea celui care a fost Regele Mihai", a mai mentionat seful statului.

UPDATE: Presedintele Klaus Iohannis a postat si pe pagina sa de Facebook un mesaj de condoleante:

"Astazi, natiunea noastra este in doliu. Un mare om de stat si un mare roman a plecat dintre noi. Am primit cu profunda durere si tristete vestea mortii Majestatii Sale Regelui Mihai I. Calatoria aproape seculara a ultimului Suveran al Romaniei se incheie aici. Prin tot ceea ce a facut, Regele Mihai si-a pus intreaga viata in slujba tarii noastre si a servit-o cu demnitate si responsabilitate pana in ultima clipa. In aceste ore, va indemn pe toti sa avem puterea si intelepciunea sa onoram asa cum se cuvine meritele lui Mihai I. Dumnezeu sa-L odihneasca in pace!", a scris seful statului.