Aproximativ 600 de persoane au participat la receptia de Ziua Nationala oferita de presedintele Iohannis la Cotroceni

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 1 decembrie 2017, 21:57 Actualitate | Esenţial

Receptie la Cotroceni de 1 Decembrie
Foto: Presidency.ro
Aproximativ 600 de persoane au participat, vineri, la receptia oferita de presedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni cu prilejul Zilei Nationale, scrie Agerpres. Printre cei care au participat la receptie s-au aflat fostii presedinti Traian Basescu si Emil Constantinescu, ministrul de Externe, Teodor Melescanu, procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, procurorul general Augustin Lazar, presedintele CCR, Valer Dorneanu, ambasadori, reprezentanti ai MApN, MAI si ai cultelor religioase.

De asemenea, printre cei care care au participat s-au numarat presedintele PNL, Ludovic Orban, presedintele USR, Dan Barna, parlamentari ai celor doua formatiuni, dar si Eugen Teodorovici (PSD) si Daniel Constantin (neafiliat).

Seful statului a sustinut un discurs la receptie, iar ulterior s-a salutat cu cativa participanti si s-a retras.

Presedintele Klaus Iohannis a declarat la receptie ca anul 2017 a fost unul complex, marcat de "convulsii sociale de amploare" si provocari care au pus sub semnul intrebarii progresele inregistrate de Romania in ceea ce priveste lupta anticoruptie si functionarea statului de drept.

"2017 a fost un an complex, marcat deopotriva de o simbolistica aparte, dar si de convulsii sociale de amploare. S-au implinit zece ani de la aderarea la Uniunea Europeana, perioada in care tara noastra a iesit din conul de umbra, dovedind ca poate fi un partener de incredere care isi respecta angajamentele asumate si un pilon de stabilitate in regiune. Cei 10 ani de apartenenta la marea familie europeana au adus beneficii multiple si au demonstrat ca nu exista viitor pentru Romania in afara proiectului european. In plan intern, au existat insa foarte multe provocari care au pus sub semnul intrebarii progresele inregistrate de Romania in ceea ce priveste lupta anticoruptie si functionarea statului de drept, dar si progresul economic", a afirmat presedintele.

Seful statului a mai sustinut ca unii politicieni inventeaza scenarii despre "un alt fel de stat" si nu stie cui folosesc aceste "fictiuni", insa si-a exprimat convingerea ca nu viitorului Romaniei.

Presedintele Klaus Iohannis a afirmat ca anul viitor trebuie facuta o analiza a secolului care se incheie si trebuie stabilite obiective clare pentru viitor, insa a subliniat este nevoie de efortul tuturor fortelor politice, institutiilor si societatii civile.

"In 2018 va trebui sa facem o analiza serioasa a secolului care se incheie, sa vedem ce am reusit in toti acesti ani, care ne sunt punctele tari, ce ne vulnerabilizeaza, iar, in final, sa ne stabilim clar obiectivele pe termen mediu si lung. Centenarul nu este doar despre trecut. Centenarul este despre Romania viitoare. De aceea, am lansat ideea unui "Proiect de tara", care reprezinta fundamentul constructiei unei Romanii puternice, demne si prospere. Ca acest proiect sa reuseasca, este nevoie de efortul comun al tuturor fortelor politice, institutiilor si actorilor societatii civile, care trebuie sa dea dovada de responsabilitate si unitate. Suntem un popor demn si am dovedit ca idealurile nationale se infaptuiesc doar cu determinare si cu o clasa politica in slujba cetatenilor. 2018 poate fi cel mai potrivit prilej pentru a contura o viziune pe termen lung, care sa porneasca de la interesele natiunii noastre. Politicienii le datoreaza romanilor solidaritate cu asteptarile lor, pentru ca Romania anilor viitori sa devina tara pe care si-o doresc", a mai spus seful statului.


Citeste mai multe despre   




















Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

529 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri