Ducu Bertzi, despre prezenta sa la targul organizat de Firea in Piata Victoriei: Respect manifestantii, dar este o piata

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 1 decembrie 2017, 14:48 Actualitate | Esenţial

Ducu Bertzi (foto arhiva)
Foto: AGERPRES
Ducu Bertzi respecta persoanele care participa la protestele din Piata Victoriei, dar considera ca nu este gresit sa cante la Targul de sarbatori organizat de Primaria Capitalei acolo, pentru ca, pana la urma, este vorba despre o piata in care se vor canta colinde, a declarat artistul, vineri, pentru News.ro. El a precizat ca nu poate refuza sa sustina un spectacol dupa ce le-a spus impresarilor sai ca accepta sa se prezinta pe scena. Maria Dragomiroiu va canta, de asemenea, la acest eveniment, cerandu-le fanilor sai sa nu "improaste cu noroi" artistii, care au contracte pe care trebuie sa le onoreze.

"Eu ieri am aflat de toata tarasenia asta. Eu sunt pe drumuri. Sunt plecat de saptamana trecuta. De la Chisinau am ajuns la Sfantu Gheorghe. Acum sunt la Slatina, plec la Craiova, deci nu am fost conectat, ca sa zic asa. Eu am fost sunat de impresarii cu care lucrez eu. Deci eu nu vorbesc direct cu primaria si nicaieri nu vorbesc cu nicio primarie. Ei m-au intrebat ce date am libere. Le-am spus ca mai am libera data de 8 decembrie, restul totul este ocupat. Mi-au spus ca este vorba despre un concert de jumatate de ora de colinde in Piata Victoriei. Le-am raspuns ca pot sa vin. Am spus dintr-un foc, care e problema sa cant niste colinde? Nu era vorba de alt spectacol sau de altceva. Am reactionat la fel cum reactionez la toate telefoanele pe care le primesc de la impresari sau de la centre culturale de acest gen", a spus Ducu Bertzi.

Artistul a spus ca daca este vorba despre un targ de Craciun, la care trebuie sa cante colinde o jumatate de ora, nu are nici un motiv sa refuze sa participe. El a precizat ca a cantat colinde in Bucuresti si inainte de 1989, cand nu avea voie sa faca acest lucru, si ca "ar fi culmea" sa ii spuna din nou cineva ca nu poate canta intr-un anumit loc.

¬Daca e targ de Craciun, asa cum se face peste tot, si unde am de cantat colinde o jumatate de ora, nu am de ce sa refuz, pentru ca am cantat colinde in Bucuresti inainte de 1989, cand nu era voie sa cant colinde. Si acum ar fi culmea sa imi spuna iarasi cineva ca nu am voie sa cant colinde decat in locul acela sau celalalt. Pana la urma, dupa mine, e o piata. Sigur ca am vazut ce s-a intamplat acolo in piata si eu respect tot ceea ce fac cei care vin si isi exprima opinia. Este bine sa existe o opinie clara si permanent in opozitie cu ceea ce se intampla, dar de aici pana la a transforma toata luna decembrie in: ᅡAi voie sa canti in piata asta, dar dincolo nu ai voieᅡ, deja este peste ce pot eu sa inteleg¬, a mai spus Ducu Bertzi.

Artistul a adaugat ca odata ce un impresar garanteaza ca el se va prezenta la un eveniment, nu poate refuza, el raspunzand si pentru persoanele din trupa sa.

¬Eu peste tot am fost chemat sa cant colinde si nicaieri nu am intrebat in tara cine e primar acolo, cine organizeaza. Daca contractul este OK, daca impresarul care semneaza pentru mine si garanteaza ca eu ma duc, nu pot dupa aceea sa il dau peste cap pe impresarul respectiv. Imi pierd orice fel de colaborare si cu cei care ma impresariaza. Plus ca am si in spate o trupa, eu raspund si de alti oameni. Nu le pot spune nu mai mergem acolo, nu mai mergem in orasul acela, mai ales in perioada aceasta a colindelor. In restul anului, fiecare face cum decide. Poate si eu am avut ocazii in care am spus ca nu merg la ziua unui oras, dar in general nu am refuzat¬, a adaugat Ducu Bertzi, urand la multi ani Romaniei.

Maria Dragomiroiu, care face parte si ea dintre artistii anuntati de Primaria Capitalei la Targul de Sarbatori din Piata Victoriei, a scris pe pagina sa de Facebook ca a primit multe mesaje de la fani care o roaga sa nu participe la acest eveniment. Ea a explicat ca artistii au contracte pe care trebuie sa le onoreze.

¬Buna dimineata si la multi ani romani! La multi ani, Romania! Dragii mei, am primit foarte multe mesaje pe pagina mea de Facebook in care ma rugati sa nu particip la spectacolul din Piata Victoriei pentru a nu face jocul unor persoane sau partide. Vreau sa va spun un singur lucru si as vrea sa ma intelegeti. Artistii nu fac jocul nimanui. Artistii au niste contracte pe care trebuie sa le onoreze. Ei vin acolo doar sa cante pentru ca sunt remunerati. Astazi, 1 decembrie, voi participa la 3 spectacole pe platoul Academiei Militare, apoi la Magurele si seara voi fi la Alexandria. Nu fac si nici nu voi face politica. Va rog nu asociati si nu improscati cu noroi in numele artistilor. Menirea noastra este sa cantam si sa va incantam. Va rog sa intelegeti ca noi artistii de muzica populara din aceste spectacole si evenimente ne castigam existenta. Va multumesc si va iubesc¬, a scris Maria Dragomiroiu.

Ovidiu Lipan Tandarica a anuntat, vineri, pe Facebook, ca refuza sa cante in Piata Victoriei, spunand ca acest loc apartine ¬celor care doresc sa se manifeste¬.
¬Eu am cantat in Piata Constitutiei si in Piata Universitatii, fiind locurile istorice unde se organizeaza Targul de Craciun. Piata Victoriei este piata celor care doresc sa se manifeste, nu un loc al muzicii, culturii sau diversiunii. In oricare dintre cele doua locuri cant cu drag si imi doresc sa transmit energia si vibratia mea romanilor cu ocazia Centenarului¬, a scris Ovidiu Lipan Tandarica pe Facebook.

Primaria Capitalei a anuntat, joi, ca Targul de Sarbatori - Festivalul de colinde si obiceiuri de iarna va fi deschis in perioada 5 - 17 decembrie, in Piata Victoriei. PMB a anuntat ca in cadrul acestui eveniment vor canta artisti precum: Maria Dragomiroiu, Mircea Vintila, Ducu Bertzi, Adrian Naidin, Ovidiu Lipan Tandarica, Andra Gogan, precum si Gasca Zurli si Orchestra Nationala Valahia.

Primarul Gabriela Firea a explicat, miercuri, decizia de a organiza un targ de sarbatori in Piata Victoriei, locul traditional de intalnire a celor care protesteaza fata de legile justitiei si cer demisia Guvernului, afirmand ca ¬accentul trebuie pus pe lucrurile care ne unesc, si nu pe cele care ne dezbina¬. Firea a respins acuzatiile potrivit carora ar incerca sa blocheze manifestatiile si, facand apel la spiritul Craciunului, a indemnat la bucurie in ¬luna darurilor, prieteniei, bunavointei, solidaritatii si altruismului¬.

Imediat dupa aparitia informatiei privind organizarea unui targ in Piata Victoriei, pe pagina de Facebook "Coruptia Ucide" a aparut mesajul "NU plecam din Piata Victoriei!". "Am aflat, astazi, de intentia Primariei Capitalei de a organiza, in premiera, un Targ de Craciun in Piata Victoriei, in conditiile in care exista unul similar, deja, in Piata Constitutiei. Interpretam decizia Primariei ca pe o noua incercare de a indeparta protestele de locul lor obisnuit si o anuntam pe doamna Gabriela Firea ca, din punct de vedere legal, nu poate face acest lucru, potrivit Legii 60/1991, republicata", au anuntat cele 10 organizatii semnatare ale postarii, Asociatia Civica ProFest, Coruptia Ucide, Daruieste Viata, Evolutie in Institutie, Geeks for Democracy, Grupul Civic #Insist, Initiativa Romania, Institutul pentru Politici Publice, #Rezistenta, Romania Vie.

Premierul Mihai Tudose a declarat ca decizia primarului Capitalei de a organiza un targ de Craciun in Piata Victoriei nu este cea mai inspirata, el motivand ca, in primul rand, oamenii nu au pe unde sa traverseze si, in plus, este o decizie care se interpreteaza, dat fiind ca acolo au loc proteste. Gabriela Firea spune ca nu vrea sa comenteze afirmatiile premierului, preferand sa isi canalizeze "gandul si energia" catre cinstirea eroilor si identitatea nationala, in contextul zilei de 1 Decembrie.




Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

9688 vizualizari

  • +32 (40 voturi)    
    bleah (Vineri, 1 decembrie 2017, 14:50)

    Francisc 1 [utilizator]

    .
    • +10 (16 voturi)    
      Parca a fost informator al Securitatii (Vineri, 1 decembrie 2017, 16:08)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      Asa ca, ce poti sa te astepti de la un fomist ca acest cantautor.
    • +13 (19 voturi)    
      Securistul... (Vineri, 1 decembrie 2017, 16:47)

      Philipe [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      Securistu’ tot securist rămâne, doar vremurile se schimbă... Ducule, Ducule, un gunoi ai fost, un gunoi ai rămas! Păcat, că ai melodii faine, dar și Iulian Vlad știi ce goblenuri faine făcea? Tot un gunoi a fost și el... poate vă știți.
      • +4 (4 voturi)    
        @Philipe :are melodii faine plagiate (Sâmbătă, 2 decembrie 2017, 16:47)

        dekar [utilizator] i-a raspuns lui Philipe

        Nu-l lauda prea tare.Turnatoru' a ciupit la sange si din muzica mare a altora.Vezi Gianni Nazzaro cu "Mi sono inamorato di mia moglie "si o sa intelegi cum a dat drept a lui ceea ce era a altuia.Mare marlan !
      • 0 (0 voturi)    
        firea contramanifestatie prin targ (Duminică, 3 decembrie 2017, 0:33)

        nicnicnic [utilizator] i-a raspuns lui Philipe

        De ce jigniti gunoiul? Tinerelul nu e gunoi, e prea mult
    • +8 (12 voturi)    
      Dati-i si lui o sansa sa manance (Vineri, 1 decembrie 2017, 17:00)

      Un Nene [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      Pensie nu are, sa cante la colt de strada nu sade frumos, asa face si el niste zdranga zdranga la stomacele umblatoare sa se mai imbete cu apa rece si muzica din vremurile bune (pentru ei), pe vremea cand dadea Partidul de toate, nu ca acum cand trebuie sa si muncesti pentru ele.
      De altfel, trebuie sa aiba si omul bani de un aspacardin, de un tanakan, de toate cele necesare varstei.
      Iar pe de alta parte, ii trebuie si Gabitei niste suveici, sa ii dea cateva zeci de mii si sa le ia pe dindaratul, ca doar asta a ajuns arta in ultima vreme.
    • +3 (5 voturi)    
      Tare comentariu ! (Vineri, 1 decembrie 2017, 23:27)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      PS . ("punct") !
  • +35 (39 voturi)    
    Ducu Bertzi (Vineri, 1 decembrie 2017, 14:52)

    mitg [utilizator]

    Isi mai face si el publicitate gratuita, ca de cand l-am vazut intr-un interviu pe vremea cand exista TVR3 n-am mai auzit nimic de el.
    • +30 (36 voturi)    
      Oricum...... (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:40)

      polonyca [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      ........ asta canta numai pt Firea !!! Nu va faceti iluzii...!!!!
  • +46 (52 voturi)    
    ... dar este o piata... (Vineri, 1 decembrie 2017, 14:54)

    revo [utilizator]

    si tu trebuie sa te vinzi chiar si pe doi banuti! Ca banii n-au miros!
  • +41 (47 voturi)    
    Banu' asta e tot ce conteaza (Vineri, 1 decembrie 2017, 14:58)

    micul_licurici [utilizator]

    De-aia suntem unde suntem, nu ne intereseaza decat BANUL, nimic altceva nu avem nici-un pic de constiinta!

    Nu ne intereseaza nimic nu ne pasa de nimic totul e sa-mi mearga MIE bine.

    Sa-ti fie rusine!
    • +32 (36 voturi)    
      Pai sigur... (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:33)

      Observator roman [utilizator] i-a raspuns lui micul_licurici

      ...altfel d-na Theodora Bertzi si-ar pierde sinecurile...

      Canta, dom'le, la alta masa! Cei care canta intr-o piata "special amenajata" ca sa nu se poata manifesta, nu respecta pe nimeni. Si cel mai putin pe demonstranti!
  • +12 (16 voturi)    
    A fost sau n-a fost turnator colaborator? (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:03)

    Maniu [utilizator]

    Umbla vorba ca a fost. Pe vremea lui Ceasca. Asa ca...
  • +29 (33 voturi)    
    acum se vor vedea (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:08)

    Watcherss [utilizator]

    artistii cu coloana vertebrala si valori morale. daca vrei doar bani, asta e, te duci canti si gata.

    daca vrei sa dai un exemplu, sa arati ca-ti pasa de viitorul tarii aleia, boicotezi - cum ar trebui sa faca toti cei care sunt impotriva organizarii acelui targ acolo - sa-l boicoteze.
  • +9 (11 voturi)    
    daaa (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:11)

    costinescu [utilizator]

    FOAMEAAAAA!!!!
  • -17 (21 voturi)    
    spre deosebire de altii care canta....politic (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:18)

    demaGOGU [utilizator]

    ...subiectul articolului, nu discutam gusturile!, a decis sa isi respecte meseria.
    • +4 (4 voturi)    
      Care dintre ele? cea de turnator sau cea de (Sâmbătă, 2 decembrie 2017, 10:06)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      gurist?
  • -11 (17 voturi)    
    neostalinistii il intrec pe Ceausescu (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:22)

    demaGOCU [utilizator]

    Astia nu permit Colinde de Craciun sub nici o forma.
    • +3 (9 voturi)    
      hehe (Vineri, 1 decembrie 2017, 23:12)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui demaGOCU

      Dupa ce v-a scos cu picioare in fund din Romania ati ajuns sa citati din el si sa va placa :-) Nu ca e cruda uneori istoria, bolsevicilor? :-) ))))
  • +12 (14 voturi)    
    "Cultura" (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:28)

    Altiro [utilizator]

    Lumea muzicală se cutremura prin 2012, luna mai, când instituţia care analizează arhivele securităţii comuniste oficializa dosarul din care reiese că artistul de muzică folk a colaborat şi el cu Securitatea. Curtea de Apel Bucureşti (CAB) îşi motiva atunci verdictul prin faptul că artistul nu s-a opus solicitării de la acea vreme de a-şi pune garsoniera în care locuia la dispoziţia acestora. Astfel, CAB arată că Bertzi a fost recrutat pe 28 aprilie 1988 de Securitatea Municipiului Bucureşti, în calitate de gazdă a unei case de întâlniri având numele conspirativ "Victoria".
  • +7 (9 voturi)    
    Vom avea lista (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:29)

    alibaba_zeul_meu [utilizator]

    pietarilor "artisti".
  • +39 (41 voturi)    
    deh (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:33)

    razeshu [utilizator]

    baiatu e din sistem, a fost dovedit de turnator cu ani in urma. se viseaza probabil la Flacara artistului poporului din Barca.
    • +8 (10 voturi)    
      Corect !!! (Vineri, 1 decembrie 2017, 16:23)

      democtrates [utilizator] i-a raspuns lui razeshu

      Astea sunt valorile culturale ale noastre(lingaii pentru un banut). DE ce nu l-au chemat pe Chirila, facea un spectacol pe cinste, dar el oricum va fi acolo.
  • +10 (12 voturi)    
    Te-ai vandut penalilor (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:42)

    ciuma.rosie [utilizator]

    RUSINE sa-ti fie !
  • +7 (11 voturi)    
    Multi "chemati", putini alesi !!! (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:45)

    deval [utilizator]

    Ducu Berti si-a luat halci mari de la psd fiind in functii mari, importante fara sa inteleaga nimeni (nici el) de ce.....Nu e vorba doar de maruntisul unui concert sau de nevoia Lui de a-si plati facturile......
    Sunt o gramada de tembeli daruiti -la intamplare-cu talent aristic, care de fapt nu isi respecta publicul, nu au coloana vertebrala, sunt straini de morala si lipsiti de constiinta civica , care nu datuiesc , sau nu se daruiesc publicului ci isi vand talentul....
    Cei care raman , artistii cu adevarat mari sunt ceilalti !!
  • +6 (8 voturi)    
    de ce sa ne miram? (Vineri, 1 decembrie 2017, 15:54)

    amanda13 [utilizator]

    Nicio surpriza. Sa ne amintim ca acest ins este suspect the abuz in serviciu. Cine se aseamana in coruptie se aduna.
  • +6 (10 voturi)    
    Mai intai au fost banii (Vineri, 1 decembrie 2017, 16:00)

    mimiloi [utilizator]

    Cine zice bre Ducule ca n-ai voie sa cinti unde vrei matale? Cinti unde vrei si mai ales unde esti platit.
    Daca vrei sau nu e optiunea lu' matale. Sigur ca ai tot respectu' pentru manifestanti, dar pentru tine Piata Victoriei ramine o piata, adica locu' unde se fac bani.
    Restul e cancan.
    Si asa si cu asemena oameni am ajuns sa ne conduca doi smintiti.
  • +7 (9 voturi)    
    Pai cum sa refuze (Vineri, 1 decembrie 2017, 16:08)

    MoemBius [utilizator]

    ca doar nu o canta (daca se poate numi asa ce face el ....in fatza microfonului .....no offense to the mic)
    sa piarda el banutzuuuuu?
    impresarii....le a promis
    "halal" artist
    si .......halatu'?
    in patrea ailalta parca era mai ieftin
  • +9 (13 voturi)    
    Cenaclul Flacăra (Vineri, 1 decembrie 2017, 16:18)

    SKBjull [utilizator]

    Nu moare așa ușor. Folcloriiști fără coloană, ce așteptări aveți? Peste 3 ani o să-l vedeți pe liste PSD.
  • +8 (10 voturi)    
    Nu am avut placerea (Vineri, 1 decembrie 2017, 16:25)

    scaraotchi [utilizator]

    sa aud de acest Ducu . Va rog sa aveti amabilitatea sa-mi spuneti cu ce se ocupa. E fotbalist ? Si daca da, in ce liga "presteaza" ?
  • +10 (14 voturi)    
    ducu bertzi nu a putut refuza nici (Vineri, 1 decembrie 2017, 16:29)

    __alex__ [utilizator]

    sa-si toarne prietenii la Secu. Asa e el, nu poate refuza... Facut din caltzi.
  • +9 (11 voturi)    
    yes (Vineri, 1 decembrie 2017, 16:46)

    leonix [utilizator]

    Un neica nimeni, nu se cade sa puna botul pentru cativa firfirei.......

    No comment. Romanii au un feeling pentru artisti, dar se pare ca in randul lor este mult mai mare "dihonia"
    Hai sa nu-i mai bagam in seama si sa le dam cu "flit" cand e cazul...
  • +9 (11 voturi)    
    nu stati si doar comentati (Vineri, 1 decembrie 2017, 17:06)

    DSS [utilizator]

    scrieti-le pe fb la toti artistii. Suntem multi si suntem furiosi. Rupeti 5 min din timpul vostru si scrieti la toti artistii care sunt confirmati.

    Haideti sa o lasam pe femeia de moravuri grele din fruntea Bucurestiului fara artisti pe scena
  • +7 (9 voturi)    
    Batalia condamnatilor penal (Vineri, 1 decembrie 2017, 17:06)

    Reticentul [utilizator]

    Dragnea si Soros sunt amandoi condamnati penal, Soros chiar pentru coruptie. Iesiti in strada voi sustinatorii condamnatilor penal, pentru apararea coruptiei de stat. In Coreea de Nord nimeni nu indrazneste sa gandeasca macar despre mita. Totusi Coreea de Nord este cel mai corupt stat din lume. Cred ca al doilea e Romania. Pentru ca nu popoarele sunt corupte ci regimurile care detin puterea intr-un stat. Puterea este cea care corupe. Vi se pare ca puterea e in mainile lui Dragnea, santajat permanent cu puscaria? Mie mi se pare un cacacios, vorba lui Papahagi. Atunci ce sustineti voi?! Sustineti coruptia de stat in numele anticoruptiei, asa cum dupa 89 cei mai vajnici anticomunisti erau fostii cei mai vajnici comunisti. Si va straduiti din greu ca nu cumva stapanii vostri sa scape din mana Justitia, au pus cu greu gheara pe ea. Aparati coruptia puterii si abuzurile criminale ale justitiei (cazul Dorneanu vs. Romania). Dar atentie la roata istoriei, ceea ce doriti azi adversarilor se va intoarce cu siguranta impotriva voastra si stapanilor vostri la un moment dat. Iar ipocrizia voastra e deranjanta. Preventiv: eu sunt un om liber.
    • +2 (2 voturi)    
      Ti-am dat plus pentru titlu (Sâmbătă, 2 decembrie 2017, 10:09)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui Reticentul

      in rest esti confuz rau.
  • +7 (9 voturi)    
    Rusinos (Vineri, 1 decembrie 2017, 17:06)

    Livius777 [utilizator]

    Esti o paiata ........
  • +9 (11 voturi)    
    a devenit un obicei ca majoritatea (Vineri, 1 decembrie 2017, 17:41)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    asa zisilor artisti sa cante pe banii primariilor, pe bani aruncati de politicieni unor slugi fomiste care nu-s in stare sa vanda un bilet intr-o sala de concerte.
  • +8 (16 voturi)    
    Ducu Bertzi, dar Piata Universitatii (Vineri, 1 decembrie 2017, 17:44)

    Susufler0 [utilizator]

    nu era tot o piata in urma cu 27 de ani, mai exact in 1990, intre 22 aprilie si 15 mai, cand ai cantat de cateva ori pt sute de mii de "golani" impotriva FSN-ului, "bunicul" PSD-ului de astazi al d-nei Firea, pt care ai acceptat sa canti impotriva parintilor #rezistilor de astazi ?

    Acum, cand ti-ai pus chitara si vocea la dispozitia lui Firea, dragnea si a celorlalti, este aproape ca in urma cu trei decenii cand iti pusesei garsoniera la dispozitia securitatii !

    PS. Macar acum Firea te plateste !
    • +4 (6 voturi)    
      Bravo, asa e- un nenea securistu', (Sâmbătă, 2 decembrie 2017, 0:14)

      scaraotchi [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      Vezi ca am o nelamurire in postarea cu XXL. Anunta-ma,te rog cand ma "lamuresti"
      • +1 (5 voturi)    
        Am luat act ! (Sâmbătă, 2 decembrie 2017, 0:51)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui scaraotchi

        Vezi, eu de felul meu sunt mai pudibond, asa ca astept noaptea de revelion ca sa-mi fac curaj cu niste tarie, (asa mai multa), cu un vin, cu o sampanie, ca sa te "lamuresc".

        PS. Trebuie sa-l rog si pe pestisor sa ma ajute...

        PPS. Si, in plus, deloc in ultimul rand, ma bazez pe faptul ca fiind o noapte cu totul si cu totul speciala, or sa fie si baietii si fetele de la HN mai relaxati ! ;)
  • +10 (12 voturi)    
    ...mda... (Vineri, 1 decembrie 2017, 18:08)

    ALTAN [utilizator]

    ...suntem solidari cu romanii si patrioti...insa....pina la bani...
  • +12 (18 voturi)    
    liber arbitru !!! (Vineri, 1 decembrie 2017, 19:24)

    asada [utilizator]

    Asa este di. bertzi nimeni nu trebuie sa va spuna ce sa faceti !!! Nici cand ati fost turnator la securitate nu va obligat nimeni,ati facutasta de buna voie !!!! Mare caracter ,mare artist !!!! Fiti atent sa nu va treziti cu un contract prin care veti fi obligat sa cantati in vreun WC public !!! In rest numai succese va dorim !!!!!
  • +3 (7 voturi)    
    targ (Vineri, 1 decembrie 2017, 23:27)

    amala [utilizator]

    in toata povestea asta vinovati sunt numai
    idiotii astia de bucuresteni.ei au adus-o pe aceasta
    cititoare de promter la primaria capitalei.ati primit ce ati dorit boilor. daca ar fi candidat la Vaslui va garantez ca nu o alegeau.Vasluienii sunt mai responsabili.
    Cat despre "artistii lui peste"..dragomirouiu nu are cantari deoarece suntem in post si nu se fac nunti.Cat despre folchistul sasait...ii iese si lui de-o ciorba.
    • +2 (2 voturi)    
      au si sarit cu minusuri! (Sâmbătă, 2 decembrie 2017, 9:19)

      un_deget_de_secaturi [utilizator] i-a raspuns lui amala

      Pedesereii au fots extrem de prompti sa iti dea minusuri, dar aci perfecta dreptate: NOI suntem de vina, ca am pus-o pe stirista Varanului la Primaria Capitalei! Acum ce ne mai miram de consecinte!?
  • +1 (7 voturi)    
    manifestatie (Vineri, 1 decembrie 2017, 23:40)

    amala [utilizator]

    aloooo!!!! lasati plansul.
    vom relua manifestarile cu o forta mult mai mare dupa aceasta perioada de odihna.
  • +3 (3 voturi)    
    greata (Sâmbătă, 2 decembrie 2017, 14:27)

    vasilicav [utilizator]

    ne provocati greata.
  • +1 (1 vot)    
    mda (Sâmbătă, 2 decembrie 2017, 15:52)

    pb80tm [utilizator]

    Lipan Tandarica refuza sa cante la Targul din Piata Victoriei: Este piata celor care doresc sa se manifeste


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică