Secretarul de stat american Rex Tillerson incepe luni un turneu in Europa, care include intlniri la Bruxelles cu secretarul general al NATO, dar si cu ministrii de Externe ai statelor UE, participarea la Viena la Consiliul ministerial al OSCE, precum si convorbiri la Paris pe tema situatiei din Liban, Libia si Coreea de Nord, anunta Departamentul de Stat, citat de news.ro.

Klemm, Tillerson si MelescanuFoto: Facebook - Ambasada SUA

In 4 decembrie, Tillerson se va afla la Bruxelles, unde se va intalni cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg si va participa la reuniunrea ministrilor de Externe din statele NATO, in 5 - 6 decembrie.

La Bruxelles, oficialul american se va intalni si cu oficiali belgieni, dar si cu inaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe Federica Mogherini, precum si cu ministrii de Externe ai celor 28 de stat membre UE, pentru a discuta despre colaborarea SUA - UE pe teme majore de interes global.

In 7 decembrie, la Viena, Rex Tillerson va participa la lucrarile Consiliului ministerial al OSCE si va avea o intrevedere separata cu ministrul de Externe austriac Sebastian Kurz. Convorbirile se vor concentra pe combaterea extremismului violent, oprirea proliferarii nucleare, promovarea reformelor democratice si economice in Balcanii de Vest, si intensificarea relatiilor economice bilaterale.

In final, secretarul de stat american va merge la Paris pentru a discuta cu liderii francezi pe tema cooperarii pe probleme de interes reciproc in lume, inclusiv in Siria, Iran, Liban, Libia, Coreea de Nord si Sahel, precum si in alte zone de interes bilateral.

Turneul este programat sa se incheie in 8 decembrie.