Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a afirmat joi ca exista o intarziere de doua luni fata de graficul lucrarilor la Catedrala Mantuirii Neamului, scrie Agerpres.

Patriarhul DanielFoto: Facebook/ Agentia de stiri Basilica

'Mai sunt inca multe lucrari de facut. Avem o intarziere de doua luni in grafic, dar speram ca, prin credinta puternica si multa rugaciune vom ajunge sa acoperim Catedrala si sa pictam cu icoane in mozaic Catapeteasma sau Iconostasul mare, care nu va fi de lemn, ci de zid. Si acolo, pe o suprafata foarte mare vor fi icoane. S-a facut deja proiectul, urmeaza licitatia pentru echipele de pictori in tehnica mozaic, care vor lucra aceasta Catapeteasma. Ea va fi necesara pentru sfintire. Va fi sfintita Sfanta Masa si Catapeteasma sau Marele Iconostas', a spus patriarhul, la finalul slujbei la sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei.

El a precizat ca 'pictura bisericii va fi realizata in anii urmatori'.

'Vom scrie undeva numele celor care vor oferi obiecte de cult si icoane. La pictura bisericii mari, a catedralei, vor aduce, speram, contributie mai multi oameni, mai ales cei care poarta numele sfintilor car vor fi pictati. Si speram ca aceasta picura viitoare a Catedralei Mantuirii Neamului sa fie tot in mozaic, pentru ca este mai durabila si intr-o tehnica in care nu va fi totul de aur, ci alb-galbui, de piatra, vom ajunge la acelasi pret ca si la pictura in tehnica fresca', a explicat patriarhul Daniel.

Acesta si-a exprimat speranta ca 'in patru cinci ani' sa fie realizata si sfintirea picturii dupa aceea a Altarului si a Catapetesmei.

'Au fost cazuri in istorie, in care Catedrala s-a construit in patru ani si pictura s-a realizat in 40, cum este Catedrala din Sibiu. Acolo... nu intram in amanunte, au lucrat numai straini cand s-a construit catedrala in patru ani si pictura in 40, pentru ca doi dintre pictori au murit in timp ce trebuiau sa termine. Si-apoi a venit razboiul si, in fine... Dar noi speram ca, daca in sapte ani s-a realizat catedrala aceasta ca zidire, in 4-5 ani sa realizam si pictarea ei', a spus inaltul ierarh.

Potrivit patriarhului, 'acum, deja, au fost comandate usile si ferestrele, 27 de usi, porti, si 392 de ferestre', urmand sa fie comandata si piatra de la Vratza (Bulgaria).

'Pentru ca e vorba nu numai de ferestrele navei, ci si de ferestrele de la turle. Este un edificiu cu foarte multe ferestre, iar dupa regulile noi, europene, in caz de incendiu, usile trebuie sa se deschida toate, in acelasi timp, in mod automat. De aceea sunt foarte costisitoare. Usi de bronz, care nu 'lucreaza' in timp. Usile de lemn au inaltime mare, lucreaza, mai ales daca lemnul nu este bine pregatit sau nu este suficient de uscat. Deci sunt comandate usile, in Germania, in viitorul apropiat comandam si piatra, din Bulgaria, de la Vratza, pentru ancadramentele usilor si ferestrelor. Piatra rezistenta de Vratza. (...) Un kilometru si jumatate este, in linie dreapta, de la usi si ferestre', a mentionat el.

Realizarea vitraliilor ferestrelor va constitui a treia etapa a edificarii Catedralei Mantuirii, a explicat patriarhul.

'Deci avem mult de lucru, dar, daca noi avem credinta puternica si darnicie mai multa, o s-o facem pentru ca deodata cu aceste ferestre avem si mai cald in biserica. Acum este un curent foarte mare acolo fiindca nu avem inca ferestre. Ferestrele sunt prevazute ca, in viitor, cand vom avea bani, cand vor fi cinci dolari la leu, sa punem in ele si vitralii, in alta etapa, a treia, vitralii, ca aici la Catedrala. Dar acestea necesita timp si costa bani. Dar mai ales nu pot fi facute in graba. Afara, biserica va fi culoare alba, dar vor fi ocnite sub streasina si acolo vor fi pictati toti sfintii romani din toate timpurile. De aceea este catedrala nationala a sfintilor romani din toate timpurile si din toate zonele tarii', a punctat PF Daniel.

Cele sase clopote vor fi 'ridicate' la anul, cel mai mare urmand sa sune doar la zile mari, pentru a nu deranja activitatea din Parlament si din cladirile din jur.

'Incepe sa prinda contur Catedrala. La anul viitor speram sa inaltam clopotnita si sa ridicam si cele sase clopote. Aici (n.r. la Catedrala patriarhala) sunt cinci clopote, acolo sase si cel mai mare are aici 9,5 tone, iar cel mai mare de la Catedrala Nationala e putin mai mare, mai marisor asa, 25. Dar, n-am dorit multe clopote. Am dorit putine sa nu fie o greutate prea mare in clopotnita. Unul insa, principal, este Clopotul Eroilor Neamului din toate timpurile. El va suna la zile mari si duminica, nu peste saptamana. Sa nu deranjam activitatea din Parlament si din cladirile din jur', a spus patriarhul.

El a reamintit ca sfintirea Catedralei Mantuirii Neamului ar trebui sa se realizeze peste un an.

'Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa facem un lucru frumos, pentru ca aceasta catedrala, cum se vede, e foarte mica. Ea e provizorie. De cand e provizorie? Din secolul al XVII-lea. In 1658, a fost sfintita. La 10 ani dupa sfintirea acestei catedrale, in 1668, atunci a fost declarata Catedrala Mitropolitana, provizoriu. Si cum la romani numai provizoriul dureaza, a ramas Catedrala Mitropolitana pana in anul 1925, cand a fost declarata, tot provizoriu, Catedrala patriarhala. Si de abia de la anul viitor vom avea o Catedrala patriarhala mai durabila nu provizorie. Cu ajutorul lui Dumnezeu', a incheiat patriarhul Daniel.