Actrita Stela Popescu va fi inmormantata duminica la cimitirul din Cernica, a spus, joi seara, actorul Alexandru Arsinel, care a fost la locuinta artistei, potrivit news.ro.

Arsinel a spus ca nu are cuvinte acum pentru a spune ce a insemnat Stela Popescu pentru el.

"A fost un om extraordinar. Atat trebuie sa stiti", a spus actorul, parasind locuinta Stelei Popescu.

Joi, actrita Stela Popescu a fost gasita fara viata in locuinta sa, iar echipajul SMURD sosit la fata locului a constatat decesul.

Nascuta la 21 decembrie 1935, in Orhei, Basarabia, intr-o familie de invatatori, Stela Popescu si-a inceput cariera artistica in 1956.

Din 1963, a jucat la teatrul de Revista "Constantin Tanase" din Bucuresti, apoi s-a angajat la Teatrul de Comedie. Tot din 1963 a inceput lunga colaborare cu Radiodifuziunea Romana, urmata, mai tarziu, de cea cu Televiziunea Romana.

Pe 7 februarie 2004, a primit din partea sefului statului Ordinul Meritul Cultural in grad de Comandor, categoria D - Arta Spectacolului, "in semn de apreciere a intregii activitatui si pentru daruirea si talentul interpretativ pus in slujba artei scenice si a spectacolului".

Pe 10 septembrie 2013, regele Mihai I i-a conferit, prin fiica sa, principesa Margareta, decoratia ¬Nihil Sine Deo". Pe 1 iunie 2017, a primit diploma de Cetatean de Onoare al Brasovului, oras in care a facut scoala si facultatea si a jucat in 400 de spectacole, ea declarand ca "daca in piept ai o inima ce tot arde, ramai tanar si la 90 de ani¬.

Partenera, prietena si colega lui Alexandru Arsinel timp de 40 de ani pe scena, Stela Popescu a colaborat cu alte nume mari ale teatrului romanesc, intre care Stefan Banica, Toma Caragiu si Margareta Paslaru. A lucrat cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

A debutat in film in "Alo? Ati gresit numarul" (1958). Stela Popescu a jucat in peste 25 de productii, intre care se numara "Nea Marin miliardar" (1979), "Pe malul sting al Dunarii albastre" (1983) si "In fiecare zi mi-e dor de tine" (1988).

In aprilie 2017 a fost inaugusrat Teatrul "Stela Popescu¬ in Bucuresti, care se adreseaza copiilor si tinerilor, printr-un repertoriu variat.

Recent, actrita a colaborat cu Margareta Paslaru pentru albumul "Stelele filmului canta¬.