Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta unei diferente nejustificate, in cuantum de 470.476 lei (echivalentul a 111.675 euro), intre averea dobandita si veniturile realizate de catre fostul deputat liberal (fost PDL) Doru Brasoan Lese in perioada exercitarii mandatului de parlamentar 2008 - 2012, informeaza un comunicat ANI.

Doru Brasoan LeseFoto: cdep.ro

Avand in vedere cele de mai sus, Agentia Nationala de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curtii de Apel Cluj, in vederea inceperii actiunii de control.

Persoana evaluata a fost informata despre declansarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiaza (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum si despre existenta diferentelor semnificative. Lese a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Fostul deputat PNL este printre cei 32 de parlamentari despre care ANI spunea in octombrie 2015ca au incalcat regimul conflictului de interese si si-au angajat rudele. Atunci Agentia acuza ca Lese si-a angajat fratele in functia de consilier in cadrul propriului birou parlamentar. In baza contractului civil incheiat, fratele sau a obtinut venituri salariale in cuantum total de 92.443 Lei.