O femeie care ar fi pretins ca este reporter sau reprezentant de vanzari, reusind astfel sa patrunda in locuintele a doi batrani din municipiul Galati, carora le-a furat 30.000 de lei, a fost retinuta pentru 24 de ore, anunta news.ro.

Femeia, in varsta de 44 ani, suspectata de savarsirea a doua infractiuni de furt comise in lunile iulie si august, a fost depistata joi de politistii Sectiei 1 din Galati.

Politistii spun ca ea a reusit sa intre in locuintele a doua familii din Galati dupa ce a pretins ca este reporter si reprezentant vanzari produse de curatenie. Profitand de neatentia proprietarilor, doi barbati de 74 si 78 ani, ea a furat sumele de 10 000 si 20 000 lei din locuintele acestora.

Femeia a fost retinuta pentru 24 ore, iar vineri va fi dusa in instanta. Din prejudicial total, pana acum a fost recuperata suma de 10.000 de lei.