Un incendiu a izbucnit, joi, la o vulcanizare auto din zona de nord a municipiului Pitesti, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale pentru stingerea flacarilor, informeaza Agerpres.

UPDATE 11.29 Vulcanizarea a fost distrusa de incendiu, iar proprietarul acesteia a suferit arsuri la fata, in incercarea de a stinge flacarile. (news.ro)

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Arges, focul a cuprins o hala construita din panouri prefabricate, in suprafata de aproximativ 50 de metri patrati. La fata locului au intervenit trei autospeciale cu apa si spuma, precum si o ambulanta SMURD.

Conform aceleiasi surse, incendiul a fost localizat dupa aproximativ o jumatate de ora si se actioneaza pentru lichidarea completa.

Proprietarul vulcanizarii, care a suferit arsuri usoare la nivelul fetei, a primit ingrijiri medicale la fata locului.