Ancheta de la Mina Uricani, demarata in urma exploziei in care un miner a murit si trei au fost raniti, este in plina desfasurare, iar surse din cadrul acesteia, citate de news.ro., sustin ca in subteran au fost gasite resturi de tigari.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit surselor, in Mina Uricani, la locul exploziei din data de 30 octombrie, au fost gasite mai multe mucuri de tigari.

"Am gasit mucuri de tigari in subteran, in Mina Uricani, la locul exploziei. Nu excludem varianta ca aceasta sa fi fost cauza accidentului", au declarat sursele citate.

Practic, aprinderea unei tigarete ar fi putut declansa aprinderea de metan care a dus la explozia din subteran.

In 30 octombrie, o explozie a avut loc la Mina Uricani, cel mai probabil din cauza unei aprinderi de metan.

In urma accidentului, un miner si-a pierdut viata, iar alti trei au suferit arsuri pe corp, fiind transportati cu un elicopter la spitale din Bucuresti.