Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus, joi, in dezbatere publica, proiectul de lege privind intarirea autoritatii politistului. Una dintre masurile propuse se refera la marirea amenzii pentru persoana care refuza sa se legitimeze la solicitarea organelor de ordine publica de la maximum 500 de lei la maximum 1.500 de lei, scrie News.ro. De asemenea, persoana dusa la sectia de politie pentru verificare poate pleca dupa 24 de ore chiar daca nu i-a fost stabilita identitatea, aceasta masura avand pana acum doar caracter administrativ.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Suntem la finalul unui proces care a durat peste trei luni, timp in care am avut mai multe randuri de consultari cu organizatia profesionala, cu organizatiile sindicale si in general cu politistii care au dorit sa contribuie la conturarea unui cadrul legislativ care sa asigure protectia, dar si eficienta actiunilor politienesti. Cele mai multe dintre propuneri vin din partea celor care lucreaza in strada si sunt expusi direct riscurilor. Am primit sute de propuneri de la politisti, care au fost completate cu altele care au aparut si au rezultat din discutiile cu sindicatele. (...) Nevoia acestor schimbari reprezinta raspunsul institutional la o realitate sociala, reflectata in cresterea numarului de agresiuni indreptate impotriva personalului Ministerului Afacerilor Interne, fapte care din nefericire au avut ca rezultat si moartea unor politisti", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, intr-o conferinta de presa.

Carmen Dan a precizat ca in primele sase luni ale anului 2017 numarul faptelor de ultraj savarsite asupra personalului ministerului a crescut cu aproape 22% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Ministrul considera ca se ajunge la un conflict intre cetatean si politist din cauza necunoasterii procedurilor legale.

"De aceea, principala noutate a acestui pachet legislativ o reprezinta transparentizarea principalelor proceduri de actiune ale politistilor. Ne asiguram, astfel, ca cetatenii vor cunoaste exact unde se termina aplicarea legii si unde incepe abuzul. Iar acest lucru va fi usor delimitat, pentru ca aceste proceduri politienesti vor fi introduse in lege si, deci, cunoscute si opozabile tuturor cetatenilor. Vom cunoaste cand un politist are dreptul de a legitima o persoana, cand o poate incatusa sau cand o poate conduce la sediul politiei. Introducem in lege care sunt drepturile cetatenilor in timpul acestor proceduri", a spus Carmen Dan.

Ea a explicat ca procedurile de legitimare, de incatusare sau de conducere la sectie pe care le fac politistii sunt norme interne in prezent, insa vor fi introduse in texte de lege.

"Ieri (miercuri, n.r.) am transmis proiectul de lege si unor ONG-uri care au avut opinii si solicitari de-a lungul timpului. Ma astept ca in perioada urmatoare sa existe propuneri si observatii pentru a duce in Parlament un proiect de lege care sa reflecte garantia respectarii drepturilor comune", a subliniat ministrul de Interne.

Potrivit proiectului de lege, limitele amenzii pentru refuzul persoanei de a se legitima vor creste de la 100 - 500 de lei la 500 - 1.500 de lei. Secretarul de stat in MAI, Giani Nica, a explicat ca acest refuz al cetatenilor determina autoritatile statului la un consum de resurse suplimentare si creeaza o problema de eficienta operationala a activitatii politiei.

De asemenea, va fi incriminata incalcarea repetata a legii, prin ignorarea avertismentelor politiei, fiind vizate faptele antisociale, care creeaza dinsconfort social. Va fi considerata infractiune si folosirea cuvintelor sau expresiilor jignitoare sau obscene, in public, impotriva unui organ de urmarire penala sau de ordine publica, aflat in timpul lucrului.

"Am propus incriminarea faptei persoanei care, fiind avertizata asupra consecintelor legale la care se expune, impiedica prin orice mijloace organele de ordine publica de a-si indeplini obligatiile de serviciu. Nu ne referim la toate obligatiile, ci la o categorie foarte clar delimitata, si anume constatarea savarsirii flagrante a unor infractiuni sau contraventii, protejarea unor persoane aflate in dificultate sau la aplicarea masurilor prevazute de lege", a mai spus Giani Nica.

O alta masura propusa este ca persoana care este dusa la sectie la sectie pentru verificare sa poata pleca dupa 24 de ore chiar daca nu i-a fost stabilita identitatea.

"Textul in vigoare al Legii 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane stabileste faptul ca masura conducerii la sediul politiei pentru cel mult 24 de ore este o masura cu caracter adminsitrativ. Noi nu am facut decat sa completam acet text cu o serie de garantii si am precizat explicit faptul ca politistul are obligatia de a permite persoanei sa paraseasca sediul politiei dupa ce s-a stabilit identitatea acesteia si, daca a fost cazul, au fost luate masurile legale. De asemenea, chiar daca expira cele 24 de ore si nu a putut fi stabilita identitatea, persoana va avea dreptul sa paraseasca sediul politiei", a explicat secretarul de stat in MAI.

El a precizat ca politistul va avea si obligatia de a intocmi un rapot scris care se inregistreaza in evidentele unitatii de politie. O copie a acestui raport va fi oferit persoanei in cauza sau reprezentantului legal. Raportul trebuie sa contina motivele conducerii persoanei la sectie, masurile realizate cu aceasta ocazie, modalitatea de exercitare a drepturilor ca urmare a aducerii la cunostinta, rezultatul controlului corporal, al bagajelor si al vehiculelor, daca au fost utilizate mijloace de constrangere, prezenta unor urme vizibile de violenta la momentul legitimarii si al finalizarii verificarilor, ora inceperii si finalizarii verificarii situatiei persoanei si luarii masurilor legale.

In ceea ce priveste exercitarea obligatiei de a inlatura pericolele, politistul va avea dreptul de a patrunde intr-o locuinta sau in orice alt spatiu delimitat fara mandat, daca sunt indicii ca in locuinta exista o persoana in pericol, autorul unei infractiuni flagrante comisa prin folosirea unei arme ori substante explozive, narcotice sau paralizante, prin violenta, ori de catre o persoana mascata sau deghizata sau se afla autorul unui act terorist.

Cu toate acestea, inainte de a patrunde, politistul are obligatia de a raporta despre aceasta, iar dupa inlaturarea pericolului ori prinderea autorului infractiunii, trebuie sa iasa din spatiul respectiv fara a face perchezitii. De asemenea, politistul va realiza, la final, un raport scris, pe care, la cere, il ofera in copie persoanelor carora le apartine sau care folosesc spatiul.

Proiectul de lege mai prevede ca politistul are dreptul sa foloseasca forta fizica, procedee de autoaparare sau lovituri, catuse sau alte mijloace adecvate de imobilizare, mijloace neletale, precum arme cu bile de cauciuc sau dispozitive cu electrosocuri, arme albe si de foc, mijloace adecvate sau, dupa caz, vehicule, pentru oprirea fortata, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spatii inchise in care se gasesc persoane si bunuri, ori pentru inlaturarea unor obstacole, insa toate acestea se fac dupa avertizarea prealabila asupra utilizarii acestora si dupa acordarea timpului necesar persoanei pentru a se conforma solicitarilor.

"Va fi principiul actiunii si reactiunii direct proportionala. Intotdeauna atitudinea cetateanului va determina atitudinea politistului", a explicat subsecretarul de stat Mihai Valeriu.

Astfel, potrivit acestuia, o rezistenta pasiva a cetateanului va determina utilizarea fortei fizice a politistului, iar un comportament agresiv extrem va necesita implicit utilizarea armelor de foc.

Proiectul de lege se afla in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne incepand de joi. Cei interesati pot transmite propuneri si idei in termen de 20 de zile, pe adresa de mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.