Bursele lumii au urcat usor miercuri, de ajuns insa pentru a atinge noi niveluri record, motorul cresterilor fiind un salt de circa trei procente al actiunilor din sectorul resurselor de baza, dupa ce cotatiile petrolului au atins cel mai inalt nivel de la mijlocul anului 2015 si pana acum. Rezultatele financiare solide raportate de companii precum Sony au contribuit si ele la entuziasmul investitorilor, noteaza Reuters.

Bursele mondiale bat record dupa recordFoto: Dreamstime.com

"Verdele" de pe burse a aparut inainte de o intrunire a Rezervei Federale americane in care se preconizeaza ca se va semnala o a treia majorare a costurilor de imprumut inainte de sfarsitul anului.

De asemenea, inca o serie de mari companii urmeaza sa-si anunte profiturile si veniturile, printre ele fiind si gigantul Facebook.

Indicele pan-European STOXX 600 a atins cea mai inalt cota din august 2015 si pana acum. La acest avans a contribuit si DAX-ul german, care, dupa ziua libera de marti, a sarit cu 1,7 procente, pana la un varf istoric.

Pietele de actiuni din Londra si Paris au avansat cu 0.2-0,4% in timpul zilei, iar cotatiile futures pentru Wall street indica faptul ca urmeaza inca o sedinta solida in Statele Unite.

In Asia, indicele MSCI, ce urmareste actiunile din zona Asia-Pacific (cu exceptia Japoniei), a ajuns la cea mai inalta cota din ultimul deceniu. Nikkei-ul japonez a castigat si el 1,9%, pana la maximul ultimilor 21 de ani dupa rezultate bune anuntate de companiile japoneze.

Titlurile gigantului japonez Sony au urcat cu 12,3 procente, pana la cea mai inalta cota din ultimii noua ani dupa ce compania din domeniul electronicelor si divertismentului a anuntat ca va avea in 2017 cel mai mare profit anual din istoria sa.

La inchiderea sedintei de marti, 45% dintre companiile europene din componenta MSCI raportasera rezultatele finaciare pentru trimestrul trei, dintre care 66% fie si-au egalat, fie si-au depasit asteptarile, potrivit statisticilor Thomson Reuters.

Aceasta combinatie de evolutie robusta a economiilor si profituri ale companiilor in trimestrul trei aduce pietei ce se afla de mult pe un trend cresctator o noua gura de oxigen.

“In conditiile in care castigurile sunt bune iar inflatia si randamentele obligatiunilor sunt relativ scazute, de ce ti-ai scoate banii din actiuni?”, spune Michael Hewson, analist sef pentru piete la CMC Markets.

Indicele bursier mondial MSCI a urcat miercuri cu 0,3%, adaugand inca un maxim istoric in seria din ultima perioada.

Cresterea preturilor petrolului a ajutat si la avansul actiunilor europene din sectorul resurselor, inclusiv a titlurilor celor mai mari companii miniere de pe continent, cu circa trei procente.

Titeiul ajuns pana la cea mai inalt cotatie de la mijlocul anului 2015 si pana acum dupa ce statisticile au arata ca membrii cartelului OPEC respecta mai mult promisiunile in privinta reducerilor de productie si se preconizeaza ca si Rusia se va tine de angajamentele facute in acest sens.

Cotatiile futures pentru sortimentul Brent, referinta mondiala pentru preturile petrolului, au urcat pana la 61,70 dolar pentru un baril, cel mai mare pret de dupa iulie 2015. Sortimentul american West Texas Intermediate era cotat la 55.12 dolari pentru un baril, o scumpire de 74 de centi.

Miercuri seara Rezerva Federala isi va incheia o intrunire in care - estimeaz majoritatea analistilor - va lasa dobanzile nemodificate, urmand sa le mareasca in luna decembrie. Totusi, asteptarile privind alte mariri de dobanda dincolo de decembrie sunt umbrite de evolutia inflatiei.

De mentionat ca sedinta Fed de miercuri are loc chiar inainte ca Donald Trump sa-l nominalizeze pe viitorul sef al bancii centrale americane. Casa Alba a transmis ca presedintele SUA va face anuntul joi. Se preconizeaza ca Donald Trump il va alege pe Jerome Powell, considerat mai “dovish” (pentru o politica monetara mai relaxata) decat alti candidati si - prin urmare - mai prietenos cu bursele, potrivit unor surse citate de Reuters.

"In afara de castigurile raportate de companii, alt motiv pentru ascensiunea pietelor este enorma cantitate, care se apropie de 15.000 de miliarde de dolari, de lichiditate injectata in sistem de bancile centrale", spune Neil Williams, economist-sef la Hermes.

De asemenea, companiile private din Statele Unite au angajat 235.000 de oameni in octombrie, cea mai mare cifra din martie si pana acum, arata statisticile publicate miercuri.

In plus, Banca Centrala Europeana a anuntat saptamana trecuta ca a extins schema de achizitionare de active pana in 2018, chiar daca nivelul va fi mai redus si, desi se preconizeaza ca Banca Angliei va majora dobanzile joi, exista indoieli ca aceasta marca inceputul unui ciclu de restrangere a politicii monetare britanice.