Guvernul a aprobat miercuri, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale in Timisoara, Targu-Mures, Constanta, Braila-Galati si Brasov. Vor fi initiate demersuri pentru identificarea solutiilor de finantare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu incadrarea in tintele anuale de deficit, si in cazul in care va fi necesara contractarea unor imprumuturi la nivel guvernamental aceasta se va face cu respectarea legislatiei privind datoria publica, potrivit unui comunicat al Guvernului.

De asemenea, vor fi demarate consultarile cu autoritatile administratiei publice locale pentru identificarea terenurilor care sa permita functionarea in conditii optime si la standarde de calitate atat din punct de vedere al respectarii circuitelor functionale, cat si al asigurarii tuturor utilitatilor.

Conform Programului de guvernare, Ministerul Sanatatii este responsabil de pregatirea proiectelor privind constructia a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursa de finantare fonduri europene, iar un numar de cinci spitale vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI).

Prin Memorandumul cu tema "Aprobarea demersurilor propuse in scopul identificarii de solutii de finantare pentru pregatirea proiectelor privind constructia a trei spitale regionale in Iasi, Cluj-Napoca si Craiova", aprobat in sedinta Guvernului din data de 29.11.2016, s-a prevazut folosirea documentatiei realizata in baza Acordului semnat cu BEI pentru a elabora pachetul de documente necesar pentru asigurarea finantarii proiectelor cu finantare guvernamentala si lansarea procedurilor de licitatie pentru finalizarea investitiilor aferente celor trei spitale regionale.

De asemenea, anul acesta, prin hotarari ale guvernului, s-a creat cadrul legal pentru trecerea in administrarea Ministerului Sanatatii a suprafetelor de teren necesare construirii acestor spitale.