Sindicalisti din Educatie: Solicitam modificarea Legii pensiilor, astfel incat profesorii sa se pensioneze cu trei ani mai devreme

de N.O.     HotNews.ro
Luni, 30 octombrie 2017, 9:53 Actualitate | Esenţial

Simion Hancescu
Foto: Agerpres
Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) solicita Guvernului Romaniei reducerii varstei de pensionare pentru profesori cu trei ani de zile. Sindicalistii motiveaza ca nivelul de suprasolicitare neuropsihica, precum si cazurile medicale grave, care ii impiedica pe colegii nostri sa isi desfasoare activitatea la catedra, impun crearea unui cadru legal adecvat acestei profesii. 


Sindicalistii cer modificarea Legii pensiilor, astfel incat cadrele didactice sa se poata pensiona  cu trei ani inainte de implinirea varstei standard, din cauza ca lucrul cu elevii aduce un consum psihic mare.

"In sistemul educational romanesc, un cadru didactic este nevoit, in acest moment, sa lucreze chiar si cu 38 de elevi la clasa, in acelasi timp. Acest lucru inseamna: o atentie sporita atat la fiecare elev in parte, cat si la propria persoana, cadrul didactic fiind considerat model; un grad mare de responsabilitate fata de elevi si pregatirea acestora; un consum psihic deosebit pentru activitatile desfasurate atat in timpul orelor, cat si in timpul pregatirii acestora; un efort considerabil in ceea ce priveste nu doar conduita, cat si pregatirea profesionala; adaptabilitatea la fiecare elev in parte, mai ales acolo unde sunt si cazuri speciale. Toate acestea se traduc printr-un singur termen: epuizare", argumenteaza FSLI. 

Sindicalistii mai spun ca sunt numeroase cazuri in care profesori care au fost diagnosticati cu anumite afectiuni vor sa iasa la pensie mai devreme, dar sunt nevoiti fie sa mearga in continuare la serviciu, avand o stare degradata a sanatatii, fie sa ramana in concediu medical. 

"Federatia noastra a facut demersuri si a solicitat Premierului Mihai Tudose ca in noua Lege a pensiilor, in sistemul de educatie, sa fie permisa pensionarea cadrelor didactice cu trei ani mai devreme. Numarul anual al dascalilor care ar putea solicita acest lucru nu va fi atat de mare incat sa puna presiune pe bugetul pensiilor si asigurarilor sociale", a declarat Simion Hancescu, presedinte FSLI. 

"Considerati ca un cadru didactic cu o vechime de 40 de ani nu merita dreptul de pensionare cu 3 ani mai devreme? Asta in conditiile in care exista alti angajati in sistemul public, care se pot pensiona si la varsta de 45 de ani. Nu vrem sa aratam cu degetul, dar din nou educatia este privita cu dispret sau cu indiferenta, chiar daca si cei care fac legile acestei tari au trecut prin bancile scolii romanesti si au avut ca prim exemplu in viata un profesor sau chiar daca, la randul lor au copii si vor o educatie sanatoasa", a continuat presedintele FSLI, Simion Hancescu. 

Sindicalistii mai sesizeaza ca in sistemul de educatie pensia medie este in jur de 1.000 de lei, comparativ cu alte sisteme, unde pensia medie este de peste 3.000 de lei. In unele cazuri aceste pensii ¬speciale¬ au ajuns sa fie mai mari decat veniturile incasate de angajati. 

"Constatam ca exista persoane care ies la pensie la 43 de ani, cu o pensie de peste 10.000 de lei, in timp ce pe un profesor, dupa 43 de ani de munca, statul roman il ¬recompenseaza¬ cu o pensie de 1.500 de lei, intrucat principiul de calcul este diferit fata de cel aplicat in cazul altor bugetari. Consideram ca singurul  principiu care trebuie sa stea la baza calculului  pensiilor din Romania trebuie sa fie cel al contributivitatii la fondul de pensii! Daca nu, atunci cerem pensii speciale si pentru profesori!", arata FSLI.


Citeste mai multe despre   






















​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

1881 vizualizari

  • +10 (22 voturi)    
    La ce elevi le ies din mana... (Luni, 30 octombrie 2017, 9:56)

    Un Nene [utilizator]

    Eu propun sa fie pensionați cu 50 ani înainte de vârsta de pensionare.
  • +10 (20 voturi)    
    Câtă nesimțire! (Luni, 30 octombrie 2017, 10:08)

    Alexos [utilizator]

    Un profesor are o normă didactică de 18 ore pe săptămână. Adică mai puțin de 4 ore pe zi! Vacanțe de minim 3 luni pe an! Nu-i sună nimeni în miez de noapte, nu au responsabilitatea unor mașinării complicate ori a unor tranzacții de milioane de euro. Nu au URIAȘA responsabilitate a unui doctor. Solicitare neuropsihică? Cu elevii? Ți-ai ales greșit meseria frate! Nu voi adăuga că poate 10-15% dintre ei sunt dascăli în toată puterea cuvântului. Restul sunt casetofoane blazate ori refulați care chinuie elevii. Nu voi mai spune nimic despre meditații pe bandă rulantă, pentru că nu vor/pot să facă la școală lucrul pentru care sunt plătiți.
    Învățământul este important, dar trebuie să existe o limită a decenței. Pensionare anticipată? Pensii speciale? Domnilor, auziți ce spuneți?????
    • -3 (11 voturi)    
      Poate fi chiar 16 ore insa (Luni, 30 octombrie 2017, 10:53)

      ObservatorulAstronomic [utilizator] i-a raspuns lui Alexos

      Legea spune foarte clar:

      "Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână" Restul sunt baliverne.

      In ceea ce privește faptul ca unii profesori au o pregătire slaba sau nu sunt potriviți pentru acest job, este vina sistemului care nu pregătește in mod corespunzător, nu face selecție si recrutare justa si nici nu face o pregătire continua performanta.
      • +2 (6 voturi)    
        corect, dar... (Luni, 30 octombrie 2017, 11:29)

        bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui ObservatorulAstronomic

        In restul de ore pina la 40 corecteaza lucrari, pregatesc lectii, etc. Si in cele mai multe cazuri nu prea ii vericfica nimeni ce fac exact. Nu spun ca muncesc doar 16-18 ore pe saptamina, cel putin cazurile pe care3 le stiu eu. Dar in mod cert meseria de profesor nu e atit de solicitanta incit sa necesite pensionare inainte de termen. Oriunde in privat e mai solicitant, macar si pentru faptul ca ai tot timpul obiective de atins si cineva care te evalueaza.
    • -3 (3 voturi)    
      vorbesti in necunostina de cauza (Luni, 30 octombrie 2017, 14:53)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Alexos

      Parintii mei au fost profesori, si iti spun ca nu e chiar asa simplu pe cat consideri tu (daca esti un profesor dedicat, care isi respecta meseria). Sunt tot felul de examene: definitivat, grad III, grad II, grad I, mereu trebuie pregatite lucrari, sunt inspectii, sunt lucrari si tteze de luar si corectat acasa.
      Plus ca sunt si cursuri de specializare (nu stiu daca acum se mai fac)...oricum ideea ca mereu este cate un examen de dat.
      Iar lucrul cu copiii este atat de dificil, ca nu iti doresc sa te aflii in piele copiilor. Spre ex eu am facut niste cursuri care imi dau dreptul sa predau economie la liceu. In cursul practicii pedagocice am avut de-a face cu elevi de clasa a XI asa de obraznici, ca cu greu m-am abtinut sa nu ii iau la bataie in clasa.
      • +1 (3 voturi)    
        profesorii si calitatea muncii lor (Luni, 30 octombrie 2017, 15:55)

        alexn [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        Elevii sunt obraznici? Elevii sunt produsul muncii voastre, sunt exact asa cum ii antrenati. Face parte din munca voastra sa ii invatati si sa ii tratati corect ca si ei sa va trateze la fel. Numai faptul ca mentionati ca i ati bate descrie ce fel de persoana sunteti.

        PS. Cunosc educatori/invatatori/profesori la tara care la fel pregatesc elevi de la grupa mica la clasa a 8 a, de maniera care descrieti dvs (cu pedepse, tipete, lovituri), si apoi elevii vin si le fura din gradina.

        La fel cunosc profesori care deviaza munca de la clasa spre a pregati 2 olimpici, sacrificand restul elevilor pt a avea 2 campioni care apoi ii vor dubla salariul, pentru ca asta e regula in vantamant la orlipici si olimpiade.

        Rezultatul muncii lor e clar, acei profesori nu au ce cauta acolo, distrug generatie dupa generatie.
        • 0 (0 voturi)    
          Elevii (Luni, 30 octombrie 2017, 20:28)

          Mihail4321 [utilizator] i-a raspuns lui alexn

          au si niste parinti, acestia sunt primii vinovati de "buna" educatie a progeniturilor.
          Iar cei care considera ca profesorii distrug generatie dupa generatie, n-au decat sa-si educe minunatii copii acasa. In acest fel, se imputineaza pana la disparitie profesorii .
          • 0 (0 voturi)    
            profesorri sunt platiti (Marţi, 31 octombrie 2017, 1:11)

            alexn [utilizator] i-a raspuns lui Mihail4321

            ...de catre stat - adica de toti cetatenii tarii - sa isi faca meseria si nu sa aleaga scurtaturi, terorizand sau batandu-si joc de elevi.

            A pasa vina e usor, e mai greu sa iti faci meseria... pentru care esti si platit.

            Fiecare dintre noi avem destul exemple de profesori ce nu isi fac jobul, deci nu as continua discutia pe tema asta...
      • 0 (0 voturi)    
        Vorbesc în deplină cunoștință de cauză (Luni, 30 octombrie 2017, 21:39)

        Alexos [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        Am fost profesor de matematică. Dar pasionat de programare fiind, am trecut în mediu privat. Termenele limită și specificațiile pretențioase te solicită neuropsihic mult mai mult decât niște elevi forțați să învețe lucruri care nu-i pasionează și nu le sunt necesare în viață, Pentru asta nu mă voi pensiona anticipat și nici pensie specială nu voi avea. Dar este alegerea mea.
  • +4 (12 voturi)    
    CE VORBESTI FRANTZ?! (Luni, 30 octombrie 2017, 10:12)

    schroedinger [utilizator]

    Da' de ce nu va duceti voi la minerit daca vreti sa iesiti la pensie mai repede?
    • -2 (2 voturi)    
      dar tu de ce nu mergi? (Luni, 30 octombrie 2017, 14:54)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui schroedinger

      poti fi un bun exemplu ptr altii.
  • +7 (9 voturi)    
    corect: fara discriminari !!!! (Luni, 30 octombrie 2017, 10:19)

    Roman_Cetatean [utilizator]

    devreme ce pentru unii se poate sa iasa la pensie la 45 ani cu peste 3000 lei pensie (medie), fara a se respecta principiul contributivitatii, de ce sa nu se poata si pt restul?

    La fel si cu iesirea mai devreme...toti pot invoca ca dupa o varsta apare epuizarea psihica, fizica, nu? Ca doar asa si este, ce, doar cei din aparare si interne sunt stresati la munca?

    Si uite asa, PSD& co au pornit tavalugul revendicarilor (legitime, de altfel), de a nu se discrimina cetatenii romani.

    De unde resurse, cand deja bugetul de pensii e in deficit de miliarde de euro...poate stiu stralucitii Valcov & Dragnea.....sursele or fi ascunse in minunatul "Program de guvernare"...
  • +7 (13 voturi)    
    . (Luni, 30 octombrie 2017, 10:27)

    Cosmindpg [utilizator]

    Stau 4 luni acasa in timpul vacantelor vacantelor, perioada in care isi iau salariu ca si cum s-ar duce la serviciu.Acum sa iasa si mai devreme la pensie ??
  • +5 (11 voturi)    
    asta e penibil (Luni, 30 octombrie 2017, 10:44)

    bogdan1477 [utilizator]

    Da' de ce sa se pensioneze mai repede? Pin la urma meseria de profesor e relativ usoara, si zic asta avind in familie o gramada de exemple, de la educatoare la universitar.
    Programul e oarecum flexibil, inadfara orelor de predat iti poti face treaba si de acasa.
    Vara cam ai 2 luni vacanta, chiar daca teoretic mergi la scoala si pregatesti diverse chestii.
    Pregatitul materiei dupa primii citiva ani nu mai necesita mare efort.

    Asha ca nu prea inteleg care ar fi motivele unei pensionari anticipate...
    • -2 (2 voturi)    
      motivele !? in principal e unul: (Luni, 30 octombrie 2017, 18:45)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

      sustinerea ciumei rosii prin vot.
  • +1 (5 voturi)    
    pensii speciale (Luni, 30 octombrie 2017, 10:59)

    beatman [utilizator]

    Cred ca va scapa esenta problemei,oare de ce unii
    sunt mai speciali decit restul categoriilor si nu este
    invatamintul o prioritate pt Romania?
  • +8 (10 voturi)    
    Programatorii la pensie de stres! (Luni, 30 octombrie 2017, 11:02)

    Maica Reteza [utilizator]

    Tati, știi ce greu e cu Java, C#, C++, PHP, Node. Ruby, Go, Haskel și astea? Se mai și schimbă toate la câțiva ani, trebuie să bagi și SQL, și MongoDB, și JavaScript, Angular, CSS, HTML, PLM, FMM de idiot cu profesorii tăi cu tot. De ce n-aș ieși și eu la pensie la... hmm, la 48 de ani?
    • +9 (9 voturi)    
      esti glumets (Luni, 30 octombrie 2017, 11:49)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui Maica Reteza

      Pai daca bagi programatorii la pensie la 50 de ani, cine mai aduna bani la fondul de pensii?!? Si pe linga asta iese si cu ditamai pensia... Si in plus sunt si niste sorosisti vinduti burgheziei decadente a imperialismului putred. Lasa-i sa munceasca pin la 70 de ani, poate mor inainte de pensionare si scapa statul de-o cheltuiala.

      Pensiile speciale trebuie date doar la bugetari, ca acolo e stresul mare, multe miini de pupat, multi sefi de laudat, mult timp de stat degeaba.
      • +2 (2 voturi)    
        Programator la 50 ani? (Luni, 30 octombrie 2017, 14:56)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

        Exista asa ceva....? Nu prea cred ca rezista in meseria asta pana la 50 ani. Programator esti la tinerete, cand faci fata.
        • 0 (0 voturi)    
          asha credeam si eu cind eram tinar (Luni, 30 octombrie 2017, 16:03)

          bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui bancher

          Stiu eu un caz, mama unul coleg de serviciu de 32 de ani. Putini, dar exista. Peste 10 ani vor fi muuuulti. Toata distractia asta cu IT-ul a inceput prin '96-'97, cu tineri de anul 4-5 de facultate.

          Cit despre rezistat la 50 de ani, asha credeam si eu cind eram tinar, ca nu rezista. Si acu deja am sarit de 40 si nu ma vad facind altceva la 50.

          Desi la un moment dat devine plictisitor, desi ai cam vrea sa faci si altceva, alternativa nu prea ai.

          Ce sa faci in locul unui job de 3000 de euro, cu 8-9 ore de munca pe zi (cu exceptla a 1-2 luni pe an cind te poti duce la 10-11 ore)?

          Sa-ti dezvolti o afacere? Aia iti maninca si mai mult timp si cere si mai mult efort. Sa te angajezi la un patron roman cu 3000 de lei si sa suporti toate toanele aluia? Si sa-ti ajustezi nivelul de trai? Cam greu de crezut.

          Daca mai adaugi in poza asta si 1-2 copii care cer si ei bani si atentie, incapi chiar sa te consideri norocos ca ai un job interesant, cu salariu bun, colegi OK si management occidental.
    • 0 (0 voturi)    
      doar programatorii gresesc (Luni, 30 octombrie 2017, 15:59)

      alexn [utilizator] i-a raspuns lui Maica Reteza

      E normal sa fii stresat si sa nu ai viata ca programator iar ceilalti sa aibe drepturi si privilegii pentru un job de 2 lei complexitate, nu?

      Nu te astepta la intelegere sau nu astepta ca ceilalti oameni sa primeaca critici cand le faci, pentru ca ei nu gresesc niciodata si au instinctul sa se apere si sa ceara beneficii chiar si cand nu merita.

      Programatorii fac bug-uri si nu se supara cand cineva le atrage atentia ca au gresit. Incearca sa ridici un bug in orice alta profesie si o sa vezi ce reactie primesti.
  • +3 (5 voturi)    
    ferească Ăl de Sus... (Luni, 30 octombrie 2017, 11:45)

    Whatsupdoc [utilizator]

    ca cadrele (sic!) didactice să fie considerate modele! Găsești acolo toată gama de afecțiuni psihiatrice, de la banelele paranoia și dependență de alcool până la schizofrenie....Pensionați-vă anticipat, pe caz de boală!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă