Un mars de comemorare a victimelor incendiului din clubul Colectiv va avea loc vineri in Bucuresti. Duminica, pe 29 ocombrie, se implinesc doi ani de la tragedie. Traficul rutier va fi inchis si reluat progresiv pe traseul de desfasurare al marsului comemorativ care va avea loc vineri.

Lumanari pentru victimele de la ColectivFoto: Hotnews

"In conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulatie din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti, in data de 27 octombrie se vor organiza un mars si activitati comemorative in Piata Bucur, desfasurate astfel: intre orele 18,00 - 19,00, adunarea participantilor in Parcul Unirii, pe aleea dinspre Magazinul Unirea, intre orele 19,00 - 20.00, deplasarea participantilor pe traseul: parc Unirii (trotuarul dinspre magazinul Unirea), traversarea intersectiei dintre bd. I.C. Bratianu si bd. Unirii - pod Serban Voda - Splaiul Unirii - str. Bucur - piata Bucur", arata Brigada Rutiera intr-un comunicat citat de Agerpres.

In functie de numarul de participantilor, in intervalul orar 20:00 - 23:00, traficul rutier va fi restrictionat progresiv pe str. Bucur, str. Intre Garle, str. Verzisori si strazile care converg spre piata Bucur.

Brigada Rutiera Bucuresti le recomanda soferilor sa evite deplasarea in zona, sa circule cu maxima atentie si sa respecte semnalele politistilor rutieri.