Presedintele Klaus Iohannis a declarat vineri la Bruxelles ca "am avut in vara ceva mai multi migranti (veniti in Romania) pe ruta Marii Negre, fara insa ca acest lucru sa ne arate un fenomen de masa, nu suntem ingrijorati ca vom avea un nr excesiv de mare".

Intr-o declaratie facuta la finalul Consiliului European, presedintele a mai spus ca problema migratiei pe ruta Marii Negre "a fost evaluata acasa si cei in cauza m-au asigurat ca nu avem acum motive de ingrijorare".

Iohannis a mai spus ca si migratia pe ruta Marii Mediterane a scazut semnificativ, adaugand insa ca "generatia noastra va avea aceasta chestiune pe ordinea de zi cvasi-permanent".