Curtea de Apel Constanta a respins, luni, cererea fostului sef al Inspectoratului Scolar Tulcea, Mihai Stroe, de suspendare a ordinului Ministerului Educatiei Nationale prin care a fost demis din functie in luna august a acestui an, anunta News.ro. Decizia instantei nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs in termen de cinci zile.

Mihai Stroe a depus, pe 22 august, la Curtea de Apel Constanta, o solicitare privind suspendarea executarii ordinului Ministerului Educatiei Nationale prin care fusese schimbat din functia de inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean Tulcea.

Instanta a judecat aceasta solicitare, pe data de 9 octombrie, si a amanat pronuntarea cu o saptamana. Luni, Curtea de Apel Constanta a decis respingerea cererii formulate de catre Mihai Stroe ca nefondata.

Pe 18 august, inspectorii generali scolari din 13 judete au fost anuntati, printr-o informare transmisa vineri seara, prin fax, ca mandatul lor inceteaza incepand cu 4 septembrie, motivul fiind ca la o evaluare ceruta de ministrul Liviu Pop ar fi fost descoperite mai multe nereguli in contractele lor management.

Inspectorii care si-au pierdut astfel functiile au fost din judetele Arad, Braila, Buzau, Calarasi, Constanta, Ilfov, Ialomita, Olt, Mehedinti, Caras-Severin, Tulcea, Vrancea si Sibiu.

Mai multi sefi de inspectorate scolare au contestat ordinul de demitere si au obtinut in instanta suspendarea acestuia, fiind repusi in functie, printre acestia aflandu-se inspectorii scolari din Buzau, Braila si Vrancea.