Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege privind infiintarea Avocatului Copilului, ca structura distincta in cadrul institutiei Avocatul Poporului, care se va ocupa exclusiv de protectia drepturilor copilului. Proiectul modifica si completeaza Legea nr.35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatului Poporului si da posibilitatea copiilor sa faca plangeri direct Avocatului Copilului.

Pana acum, problematica drepturilor copilului era inclusa intr-un domeniu mai larg care viza copiii, familia, tinerii, pensionarii si persoanele cu handicap.

Noua structura va putea primi si solutiona plangerile individuale facute de copii sau de reprezentanti ai acestora fata de institutii publice din domeniul sanatatii, educatiei si protectiei speciale a copilului. Ulterior, Avocatul Copilului va verifica institutiile publice reclamate.

In plus, acesta va realiza studii/evaluari pentru a stabili gradul in care autoritatile administratiei publice centrale sau locale, dar si specialistii sau persoanele fizice din Romania respecta, in fapt, drepturile copilului.

Actul normativ prevede infiintarea a 18 noi posturi in cadrul noii structuri, incepand cu 1 ianuarie 2018, dintre care patru posturi in aparatul central al Avocatului Poporului si cate un post pentru fiecare birou teritorial. Persoanele respective vor instrumenta exclusiv dosarele si cazurile care vizeaza problematica drepturilor copilului.

Prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul respecta recomandarea de tara facuta Romaniei de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului de la Geneva, avand in vedere ca institutia Avocatului Poporului este organizata si functioneaza in conformitate cu Principiile de la Paris, conform carora statele membre sunt incurajate sa creeze sau sa consolideze institutiile nationale, carora sa le confere un mandat cat mai amplu posibil in promovarea si protectia drepturilor omului.