DNA ridica documente de la Consiliul Judetean Teleorman pana joi

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 11 octombrie 2017, 19:26 Actualitate | Esenţial

DNA a inceput miercuri ridicarea de documente de la sediul Consiliului Judetean Teleorman, iar procedurile ar putea tine pana joi, potrivit Agerpres. 


"Sunt foarte multe documente. Au terminat aproximativ un sfert din totalul documentelor. Va dura pana dimineata, in cel mai fericit caz. Documentele vor fi tot in Consiliul Judetean. Se puteau efectua procedurile si maine sau vineri. Este vorba de zeci de persoane. Unii mai pleaca acasa apoi revin. O angajata de la arhive este insarcinata", a declarat o sursa pentru Agerpres. 

Lucratorii DNA au mers miercuri dimineata la sediul Consiliului Judetean Teleorman pentru ridicarea de diferite documente, in baza unei ordonante emisa de procuror. 

Potrivit unor surse din administratia judeteana, controlul procurorilor DNA nu ar avea legatura cu dosarul "Belina".

Reamintim ca fostul presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, Adrian Gadea, s-a prezentat miercuri la Directia Nationala Anticoruptie, iar potrivit News.ro acesta a declarat la iesirea din DNA ca a adus o serie de documente. Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres, ca Adrian Gadea ar urma sa ia parte la acte procedurale efectuate de anchetatori in dosarul 'Belina' in care acesta ar fi urmarit penal pentru abuz in serviciu. 


Citeste mai multe despre   
























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

875 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Asistam oare la sfarsitul tiraniei din Teleorman? (Miercuri, 11 octombrie 2017, 19:35)

    OmulNou [utilizator]

    Sa indraznesc sa sper?
  • +1 (1 vot)    
    Hai DNA!!! (Miercuri, 11 octombrie 2017, 20:44)

    vidra [utilizator]

    Pe ei! Cred ca e plin e ilegalitati in actele acelea. Citeam mai demult despre ceva organizatii care au cerut acte institutiilor din Teleorman si nu li s-au oferit. Oare de ce, hmm? Muhahahahaahah!!!!
  • +1 (1 vot)    
    Cred ca Shaideh nu mai iese pe veci din puscarie (Miercuri, 11 octombrie 2017, 20:46)

    cartofil [utilizator]

    Daca cauta mai atent prin documente si descopera toate manariile facute pentru infractorul condamnat Dragnea, saraca Shaideh nu mai vede lumina zilei. O sa aiba soarta mamei FNI, Maria Ioana Vlas, cea care si-a pus pielea la saramura pentru infractorul Vantu.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri