MInistrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat marti ca la nivelul MJ s-a elaborat draftul sesizarii Curtii Constitutionale in dosarul Belina, adaugand ca “in niciun caz Ministerul Justitiei nu este abilitat sa sesizeze CCR”.

Tudorel ToaderFoto: Facebook / Tudorel Toader

In cadrul Guvernului, in mod firesc, s-a adresat MJ sa faca acel draft de posibila sesizare, a spus Toader.

“Ministerul Justitiei l-a facut, mai departe e problema decidentilor, oricine poate sesiza, fie Guvernul, fie presedintele Camerei Deputatilor, fie al Senatului”, adaugat el.

Desi Tudorel Taoder spune ca a trimis mai departe draftul, premierul spunea luni seara ca el nu a primit inca nimic din partea ministrului justitiei

Mihai Tudose a declarat, luni seara, la Antena 3, ca va decide daca va sesiza Curtea Constitutionala in cazul Belina dupa ce va primi documentatia din partea ministrului Justitiei, Tudorel Toader, precizand ca inca nu a primit un raspuns de la Toader si ca va sesiza CCR doar dupa ce il va primi si va vedea argumentele.

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu il contrazicea ieri pe Dragnea spunand ca nu a luat hotararea sa sesizeze Curtea Constitutionala privind un conflict intre Guvern si DNA, mentionand, insa, ca a cerut specialistilor din cadrul Senatului sa faca o analiza pe aceasta tema, iar decizia se va lua in coalitia de guvernare.

Liviu Dragnea declara luni ca probabil seful Senatului va sesiza Curtea Constitutionala in privinta anchetei din Dosarul Belina. "Cred ca sesizarea o va face domnul Tariceanu. Mi-a zis ca intentioneaza sa faca acest lucru", a declarat liderul PSD.