Primul miner dintre cei trei blocati in Mina Lupeni dupa surparea tavanului unui abataj, a fost scos la suprafata, fiind preluat de o ambulanta SMURD, potrivit news.ro.

Prima persoana blocata in Mina Lupeni a fost scoasa la suprafata, in noaptea de joi spre vineri, la ora 1.30, dupa mai bine de 11 ore de la surparea tavanului unui abataj din mina.

Un echipaj SMURD a dus o autospeciala la intrarea in mina, iar o targa a fost bagata in interior, pentru a putea fi transportat barbatul salvat.

Dupa ce a fost preluat de cei de la SMURD, minerul a fost dus la Spitalul Municipal Petrosani pentru a i se face o prima evaluare medicala. Tot acolo, medicii vor stabili daca este nevoie ca acesta sa fie transportat la un spital, fie la Bucuresti, fie la Timisoara.

Salvatorii urmeaza sa reintre in subteran pentru a-l scoate la suprafata pe cel de-al doilea miner prins in subteran si sa il caute pe cel de-al treilea.