Premierul Mihai Tudose a participat, marti, la ceremonia de deschidere a punctului de trecere a frontierei Lipnita-Kainargea, alaturi de omologul bulgar, Boiko Borisov, ocazie cu care a subliniat importanta evenimentului, anunta Agerpres. Punctul de frontiera Lipnita-Kainargea a fost realizat dupa ce a fost reabilitat drumul transfrontalier din Lipnita si extins la cate doua benzi pe sens.

Drumul transfrontalier Lipnita - Kainargea, reabilitat din fonduri europeneFoto: Google Maps

Noul punct de trecere a frontierei Lipnita - Kainargea se afla intre cel de la Calarasi-Silistra si trecerea granitei cu Bulgaria de la Negru Voda.

"Este un moment simbolic, este un moment care deschide o zi ce va sta sub semnul interconectivitatii si a eforturilor comune ale celor doua tari, celor doua guverne, eforturi in vederea operationalizarii a tot ceea ce inseamna intercontectare locala, regionala, energetica, de siguranta in comun a celor doua tari. Sunt onorat ca impreuna cu premierul Republicii Bulgaria dam startul unei zile care, cred eu, ca va fi de insemnatate pentru viitorul comun al celor doua tari", a spus Tudose.

La ceremonie au mai participat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov, ministrul de interne al Bulgariei, Valentin Radev.

Drumul transfrontlier Lipnita - Kainargea a fost reabilitat incepand cu 2012 in cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Romania - Bulgaria 2007-2013. In cadrul proiectului au fost reabilitati si modernizati 17,11 km de drum, iar valoarea totala a proiectului a fost de peste 6 milioane de euro, din care 4,3 milioane de euro au fost acordate pentru bucata din Comuna Lipnita.