Curtea de Apel Bucuresti apreciaza in motivarea unei decizii pronuntate recent ca hotararea Curtii Constitutionale prin care sunt cenzurate de la publicare opiniile separate si concurente incalca o serie de legi dar si Constitutia Romaniei. Aceste aprecieri se regasesc in motivarea deciziei prin care CAB respinge cererea de suspendare a hotararii CCR formulata de avocata Elenina Nicut. Desi i-a respins cererea de suspendare pe motiv ca reclamta nu a indeplinit conditia pagubei iminente, CAB ofera practic motive pentru o actiune in anulare, pe care avocata sustine ca o va promova.

Curtea de Apel constata in primul rand ca Hotararea nr 1/ 22.06.2016 emisa de Plenul Curtii Constitutionale “nu reprezinta un act jurisdictional, cum in mod eronat afirma aceasta, ci un act administrativ cu caracter normativ”. Acest lucru inseamna ca hotararea este atacabila in contencios administrativ.

“Sentinta este importanta in sensul in care stabileste cel putin aparenta de act administrativ a HCCR nr. 1/2017, aspect negat in mod continuu de catre CCR, sub pretextul ca actul ar fi avut aceeasi natura ca restul deciziilor pe care le pronunta in mod obisnuit. Pe de alta parte, Sentinta confirma si aparenta nelegalitate a HCCR nr. 1/2017, afirmandu-se negru pe alb ca CCR si-a incalcat propria lege de organizare si functionare, dar si Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatii de interes public si prin aceasta art. 31 din Constitutia Romaniei”, a explicat pentru HotNews.ro avocata Elenina Nicut.

In motivarea deciziei, Curtea de Apel arata ca “atributiile de verificare a opiniilor separate/concurente, de emitere a unei rezolutii prin care sa solicite refacerea lor de catre judecatorul in cauza, de emitere a unei rezolutii prin care sa dispuna nepublicarea in Monitorul Oficial si pe pagina de internet, precum si neatasarea la dosarul cauzei, nu se regasesc nici in legea nr. 47/1992 sau in vreo alta lege si nici in Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, ci au fost instituite direct prin Hotararea nr 1/ 22.06.2017 a Curtii Constitutionale, cu incalcareea deci a art. 9, alin 1, litera f din Legea nr. 47/1992”.

Instanta mai constata ca Hotararea Curtii Constitutionale incalca si articolul 31 din Constitutie, privind liberul acces la informatiile de interes public, precum si dispozitiile subsecvente ale Legii nr.544/2001 privind acelasi aspect. Legea 544 defineste informatiile de interes public ca fiind “orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei”.

In concluzie, Curtea de Apel retine ca in cauza “s-a facut dovada existentei unui caz bine justificat pentru suspendareea actului” si ca “reclamanta, in calitate de cetatean roman, are dreptul de a cunoaste informatiile de interes public constand in toate opiniile separate/concurente ale judecatorilor Curtii Constitutionale si ca, prin negarea acestui drept i se provoaca un prejudiciu”.

CAB respinge totusi actiunea avocatei Elenina Nicut pe motiv ca nu a putut dovedi “o paguba iminenta constant in <>.

In cauza nu este indeplinita conditia pagubei iminente, motiv pentru care cererea de suspendare va fi respinsa ca neintemeiata, se arata in decizia nr. 3044/2017, pronuntata la data de 25 august, de Curtea de Apel Bucuresti.

CAB decizie privind opiniile separate cenzurate de CCR by Victor Cozmei on Scribd