Prefectul Congregatiei pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri, a declarat, duminica, la Blaj, in cuvantul rostit in fata a peste o mie de credinciosi greco-catolici, ca Papa Francisc le cunoaste "dorul arzator' de a-l putea imbratisa pe aceste meleaguri si ca 'spera sa soseasca ziua in care acest dor sa se implineasca', informeaza Agerpres.

Papa FranciscFoto: Captura YouTube

'Din Mica Roma, gandurile noastre se indreapta spre Cetatea Eterna, Roma, Scaunul urmasului lui Petru, cel care m-a insarcinat sa va aduc salutul sau, incurajarea si binecuvantarea sa. Sfantul Parinte cunoaste dorul vostru arzator, de a putea in curand sa-l imbratisati pe aceste meleaguri si spera sa soseasca ziua in care acest dor sa se implineasca', a afirmat Cardinalul Leonardo Sandri in discursul rostit in Catedrala "Sfanta Treime'.

Intrebat ulterior de jurnalisti despre posibilitatea realizarii acestei vizite a Suveranului Pontif in Romania in cursul anului viitor, inclusiv la Blaj, Cardinalul Sandri a mentionat ca nu poate da nicio informatie in acest sens, dar ca atunci cand se va intampla, aceasta va fi realizata dupa un program tinand cont de viata Bisericii si de realitatea Bisericii Catolice in Romania, atat romano-catolica, cat si greco-catolica.

"Nu exista informatii noi, exista doar aceasta dorinta, aceasta sete pe care Preafericitul Lucian, Arhiepiscopul Major, a exprimat-o (...). Nu va pot da nicio alta informatie, fiindca nu o am. In momentul in care se va intampla aceasta vizita, cand va fi, va fi realizat un program adecvat, tinand cont de viata Bisericii si de realitatea Bisericii Catolice in Romania, atat romano-catolica, cat si greco-catolica', a declarat Prefectul Congregatiei pentru Bisericile Orientale.

Papa Francisc a fost invitat, pentru anul viitor, la Blaj, centrul greco-catolicismului din Romania, invitatia oficiala fiind adresata de cardinalul Lucian.

"Nu stim cand va veni, darsuntem aproape siguri ca va veni anul viitor", a spus, la inceputul lunii mai, Arhiepiscopul Romano-Catolic de Bucuresti, Ioan Robu.

Tot in mai,Klaus Iohannis a spus ca este bucuros in privinta semnalelor pozitivetransmise de Papa Francis in privinta unei vizite in Romania.