Curtea de Apel Bucuresti a decis miercuri suspendarea ordinului emis de procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, prin care Mihaiela Iorga fost revocata din functia de procuror al DNA, relateaza Agerpres. Decizia nu este definitiva.

De asemenea, instanta a admis o cerere de sesizare a Curtii Constitutionale cu privire la art.87, alin.8 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara.

Art. 87, alin.8 prevede: "Procurorii numiti in cadrul Parchetului National Anticoruptie pot fi revocati prin ordin al procurorului general al Parchetului National Anticoruptie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, in cazul exercitarii necorespunzatoare a atributiilor specifice functiei sau in cazul aplicarii unei sanctiuni disciplinare".

Decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.

"Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului procurorul-sef al DNA, ca neintemeiata. Admite in parte cererea de sesizare a Curtii Constitutionale. Sesizeaza Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a art.87, alin.8 din Legea nr.304/2004. Respinge ca inadmisibila cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate art.87, alin.9 din Legea nr.304/2004. In baza art.14 din Legea nr.554/2004, suspenda executarea Ordinului nr.301/05.07.2017 emis de procurorul sef al DNA pana la pronuntarea instantei de fond asupra actiunii in anularea ordinului. Cu recurs in 48 de ore de la pronuntare in ceea ce priveste cererea de sesizare a Curtii Constitutionale. Cu recurs, in 5 zile de la comunicare, in rest. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucuresti-sectia a VIII-a sub sanctiunea nulitatii. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, in conditiile art.396, alin.2 NCPC, azi 27.09.2017", se arata in decizia Curtii de Apel Bucuresti.

Mihaiela Iorga a deschis la Curtea de Apel Bucuresti un proces in care a solicitat suspendarea ordinului semnat pe 5 iulie de Laura Kovesi privind revocarea sa din functia de procuror la DNA.

DNA a sustinut atunci ca Mihaiela Iorga nu a inregistrat un denunt in conformitate cu dispozitiile legale si nu l-a prezentat spre repartizare procurorului-sef al sectiei din care facea parte. Neprezentarea denuntului a avut drept consecinta imposibilitatea aplicarii unor dispozitii procesual penale in raport cu persoane cercetate.

Ulterior, in urma unor verificari, DNA a anuntat ca a identificat mai multe nereguli in activitatea Mihaielei Iorga, in biroul sau fiind gasite o suma de bani si mai multe bunuri neinregistrate.

"Intr-un dosar in lucru s-a identificat suma de 398.400 lei primita de la o persoana fizica. In procesul verbal, intocmit in acest sens, nu s-a precizat natura sumei de bani si nu a fost inregistrata in Registrul de evidenta a valorilor si corpurilor delicte pentru a fi depusa la camera de corpuri delicte, conform prevederilor legale. De precizat ca, desi Directia Nationala Anticoruptie dispune de un fond de flagrant de 2 milioane lei, potrivit dispozitiilor art. 4 alin. 4 din OUG 43/2002, suma respectiva nu era destinata pentru o activitate operativa, deoarece nu exista niciun document din care sa rezulte ca au fost solicitati bani din fondul de flagrant si nici nu i-au fost pusi la dispozitie", declara atunci DNA.

Intr-un alt dosar aflat in lucru au fost identificate bunuri, si anume, ceasuri evaluate la 67.631 lei si un stilou in valoare de 8.117 lei, ridicate cu ocazia unei perchezitii, care nu au fost inregistrate de Mihaiela Iorga in Registrul de evidenta a valorilor si corpurilor delicte.

De asemenea, intr-un dosar in care erau cercetate mai multe persoane, Mihaiela Iorga a solicitat si obtinut declansarea procedurilor pentru obtinerea avizului necesar urmaririi penale fata de una dintre persoane iar dupa obtinerea avizului, a dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de persoana respectiva la o zi dupa implinirea termenului de prescriptie, "imprejurare care genereaza consecinte asupra intregii cauze".

De cealalta parte, Mihaiela Iorga a declarat ca intre ea si Laura Codruta Kovesi exista de mai mult timp o tensiune, determinata "probabil" de faptul ca nu a dat curs "anumitor solicitari".