Arges: Contabila Spitalului Judetean si doi administratori de firme, arestati in cazul delapidarii unitatii cu aproape 4 milioane de lei

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 22 septembrie 2017, 18:22 Actualitate | Esenţial

Tribunalul Arges a emis, vineri, mandate de arestare preventiva pentru contabila spitalului Judetean Arges si doi administratori de firme, acuzati de delapidare. Contabila este acuzata ca a trecut pe circa 70 de ordine de plata conturile IBAN ale unei societati contolate de grupare, ulterior banii fiind retrasi. Decizia magistratilor nu este definitiva, relateaza News.ro.

Magistratii Tribunalului Arges au emis, vineri, mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele contabilei Spitalului Judetean Arges, Amalia Dumitrascu, si a doi administratori ai unor firme, Acestia sunt acuzati ca ar fi delapidat unitatea medicala cu suma de 4 milioane de lei. 

Decizia magistratilor nu este definitiva. 

Politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Pitesti si cei de la Directia Operatiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT Pitesti, au efectuat, joi, sase perchezitii domiciliare, in municipiul Pitesti si in orasul Stefanesti, judetul Arges, pentru destructurarea unei grupari infractionale organizate, specializata in savarsirea de infractiuni economico-financiare.

In anul 2012, doi barbati si o femeie ar fi constituit o grupare infractionala, in scopul delapidarii cu consecinte deosebit de grave a unui spital din judetul Arges.

"Unul dintre membrii gruparii infractionale, o femeie, angajata in calitate de contabila a spitalului respectiv, ar fi completat si determinat persoanele responsabile din cadrul spitalului sa semneze fara vinovatie ordine de plata, cu denumirea unor societati comerciale care au calitatea de furnizori ai spitalului, insa mentionand codul de identificare fiscala si contul IBAN al unei alte societati comerciale, controlate de grupul infractional", anunta Politia Romana.

Astfel, in perioada 2012 - 2017, contabila ar fi completat 70 de de astfel de ordine de plata, in baza carora ar fi fost transferati 3.988.688 de lei din fondurile spitalului.

Imediat dupa ce banii ar fi fost transferati fara drept de spital catre contul firmei controlate de grupare, acestia ar fi fost retrasi in numerar de membrii gruparii.

In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul comiterii infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat si delapidare cu consecinte deosebit de grave.

De asemenea, documentele intocmite in fals si datele din acestea ar fi fost introduse in sistemul electronic de evidente contabile a spitalului si ar fi dus la alterarea in mod grav a evidentelor si rezultatelor financiare ale unitatii spitalicesti, in cauza fiind efectuate cercetari si pentru savarsirea infractiunilor de fals informatic si perturbarea sistemelor informatice.

Cei trei membri ai gruparii vor fi adusi la sediul DIICOT Pitesti pentru audieri.


Citeste mai multe despre   























287 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    incredibil (Vineri, 22 septembrie 2017, 20:06)

    skyradio [utilizator]

    in perioda 2002-2008 madama a mai dat o gaura de 3 milioane RON impreuna cu fina ei pe cand lucrau la BCR. au fost condamnate amandoua madama la 8 ani cu executare dar fapta s.a prescris pina in 2016. in timpul asta era si mare directoare la spital.penala angajat la spital unde si.a continuat furtul.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri