Unul dintre cei mai influenti sefi de companii de stat si-ar putea pierde functia dupa 20 de ani

de Cosmina Fernoaga     Actual de Cluj
Vineri, 22 septembrie 2017, 13:41 Actualitate | Esenţial

David Ciceo
Foto: Actual de Cluj
Incepand din 17 octombrie, 2017, conducerea Aeroportului International "Avram Iancu" Cluj va fi asigurata de membrii noului Consiliu de Administratie, selectati printr-o procedura independenta de recrutare. Consiliul Judetean Cluj, care este proprietar al regiei Aeroportului, a luat aceasta decizie in sedinta publica de vineri, in ciuda protestelor exprimate de actualul director David Ciceo.

Administratia judeteana aplica prevederile ordonantei privind guvernarea corporatista (OUG nr. 109/2011), luandu-i puterea celui care a gestionat Aeroportul timp de mai bine de 20 ani.

Trebuie precizat ca masura se aplica la toate celelate regii si societati aflate in patrimoniul Consiliului Judetean Cluj, insa, numai directorul Aeroportului, David Ciceo, a protestat fata de procedura de selectie a noilor administratori. Ciceo a sustinut ca transferul puterii catre Consiliul de Administratie ar pune in pericol siguranta aviatiei civile. El l-a amenintat pe presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, ca ii va informa pe toti partenerii Aeroportului, despre aceasta situatie.

Ciceo poate participa la consursul de director general al Aeroportului dupa ce noul Consiliu de Administratie va declansa procedurile legale.

Citeste tot articolul pe Actual de Cluj

























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

2654 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    La cate sau petrecut sub mana sa,tr. sa plece! (Vineri, 22 septembrie 2017, 15:24)

    Plagarus [utilizator]

    Cred ca s-a tesut o groasa panaza de paianjen in fotoliul sau !
  • -4 (6 voturi)    
    Lucruri serioase (Vineri, 22 septembrie 2017, 16:04)

    Adipe [utilizator]

    Daca aeroportul e ok, se dezvolta, de ce sa-l schimbi pe Ciceo?

    In locul Dl. Tise (si a tuturor politicenilor din diferite partide) m-as ocupa de lucruri mai stringente / importante pentru (judetul) Cluj : CENTURA municipiului Cluj-Napoca, lobby pentru urgentarea continuarii autostrazii Bechtel.

    Poate as milita si pentru regionalizare.
    • +3 (7 voturi)    
      :)) (Vineri, 22 septembrie 2017, 20:42)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui Adipe

      Mda... logica ardeleneasca:
      1. ciceo nu a facut cu bani de acasa, ci cu bani publici. Bani care i s-au dat, nu i-a produs
      2. Regionalizare? Vezi punctul 1, ca si dezvoltarea actuala nu s-a facut cu bani locali, ci cu bani nationali. De 1-2 ani ce ati inceput sa produceti, in urma banilor nationali investiti in voi. Ceea ce este absolut ok si asta este scopul bugetului centralizat, numai ca unii se cred zmei autonomi. Nu mai discut modul in care s-au pompat banii in cluuj...


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi