Traficul feroviar este intrerupt la aceasta ora pe relatia Cluj-Oradea, din cauza unui tir care a derapat si s-a rasturnat in gabaritul liniei de calea ferata, intre statiile Ciucea si Piatra Craiului, informeaza CFR Infrastructura.

Un TIR a blocat traficul feroviarFoto: CFR Infrastructura

Trei trenuri sunt afectate: 2 trenuri de calatori stationeaza temporar in garile Ciucea (trenul IR 12531) si Piatra Craiului (IR 1532), iar trenul R 3642, care a anuntat incidentul, este oprit in linie curenta, intre statiile Ciucea si Piatra Craiului.

Pana la scoaterea tirului din gabarit, Regionala CF Cluj va asigura transbordarea calatorilor cu mijloace auto intre statiile Ciucea si Piatra Craiului.

Personalul feroviar va interveni pentru ridicarea tirului cu o macara de mare tonaj, mai transmite sursa citata.