O masina a fost avariata, miercuri seara, in Sectorul 6 al Capitalei, dupa ce un arbore a fost doborat de vant, anunta Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti-Ilfov, citat de News.ro. Copaci au cazut pe carosabil in zonele Arcul de Triumf si Piata Presei, iar un altul a cazut pe cablurile de electricitate pe Calea Giulesti.

Potrivit ISU Bucuresti-Ilfov, un copac a cazut pe carosabil, pe strada Lonea din Sectorul 1, iar alti doi au fost doborati de vant in zona Piata Presei si in zona Arcului de Triumf.

Reprezentantii ISU Bucuresti - Ilfov mai precizeaza ca pe Calea Giulesti, un arbore a cazut pe firele de electricitate, iar o masina parcata pe in zona bulevardului Iuliu Maniu a fost avariata din cauza unui copac cazut.

Conform purtatorului de cuvant al ISU Bucuresti - Ilfov, pompierii au actionat, in Bucuresti pentru indepartarea a opt copaci cazuti pe carosabil, autoturisme sau linii electrice. De asemenea, pompierii au intervenit in judetul Ilfov pentru extragerea apei din patru subsoluri si pentru indepartarea unui copac cazut pe carosabil.

In urma evenimentelor, cinci autoturisme au fost avariate, insa nu au fost inregistrate victime.

Intervalul critic pentru Bucuresti a fost anuntat pentru miercuri de la ora 20 pana joi, la ora la 3 dimineata.