Seful PSD Liviu Dragnea a anuntat marti la Romania TV ca a discutat cu premierul sa prezinte in scurt timp un proiect de comasarea a unor institutii. "Am discutat cu primul ministru in weekendul asta si cu alti membri ai guvernului si i-am rugat ca in foarte scurt timp sa ne prezinte o varianta de comasare, de care am vorbit in campania electorala, de comasare a unor institutii", a spus Dragnea, la Romania TV.

Acesta spune ca sunt tot felul de agentii, inventate de-a lungul anilor. "Ministerul Muncii - inainte era Directia Muncii, Casa de Pensii. Domnule, acum au aparut tot felul de agentii nationale, au fost inventate de-a lungul anilor, e nevoie, asta trebuie neaparat sa o faca o agentie, care si-a facut imediat in judete, si inmultiti toate astea cu 40 si ceva si avem mii", a spus Dragnea. Acesta sustine ca tinta nu este renunarea la personal, ci simplificarea.

"Sase masini de sefi intr-o parcare, intr-o cladire, inseamna ca acolo sunt sase institutii, adica sase sefi. Pai, pana treci pe la fiecare, mori, mai bine nu te duci acolo, si iti iei campii. Si asta nu e vorba numai la cele doua ministere. Sunt agentii inventate, agentii inventate ca sa indeplineasca niste atributii pe care le poate indeplini chiar ministerul, cum le indeplinea inainte. Ei, acordeonul asta, care s-a umflat atat, il restrangem, nu trebuie neaparat sa plece oamenii, dar ca sa simplificam procedurile, pentru ca e nevoie de multi oameni care sa munceasca, dar trebuie sa fie asezati cum trebuie, ca altfel se calca pe picioare", a mai spus Dragnea.