Ministrul Educatiei, Liviu Pop, pregateste o inlocuire a inspectorilor pe materii cu inspectori pe arii curriculare, astfel incat, spune el, sa se creeze o transdiciplinaritate, desi programele scolare nu sunt transdisciplinare. Totodata, potrivit acestuia, pentru fiecare arie curriculara va fi cel putin cate un inspector pe nivel de studiu, respectiv pe invatamant primar, gimnazial si liceal.

Liviu PopFoto: Captura Digi 24

Daca acum exista un inspector pentru Matematica, unul pentru Biologie, unul pentru Fizica, iar altul pentru Chimie, dupa reorganizare, va fi un singur inspector pentru toate materiile inglobate de aria curriculara "Matematica si Stiinte", doar ca va fi cate unul pentru invatamantul primar, unul pentru invatamantul gimnazial si altul pentru invatamantul liceal. La fel, la aria curriculara Om si societate, inspectorul general va dirija activitatea pe Educatie sociala, Istorie, Geografie, Religie.

De ce este importanta aceasta modificare? Pentru ca, in primul rand, pune carul inaintea boilor, respectiv gandeste inspectorii din Minister si Inspectorate scolare transdisciplinar, desi nici profesorii nu sunt pregatiti pentru transdisciplinaritate, nici programele scolare nu sunt astfel.

In al doilea rand, inspectorii generali din acest moment reprezinta un corp de elita format din functionari publici respectati in interiorul meseriei, dar nu se stie cine vor fi noii inspectori, avand in vedere ca, repetam, nu exista profesori pregatiti pentru transdisciplinaritate.

In al treilea rand, s-ar putea pierde continuitatea, avand in vedere ca un inspector de pe o arie curriculara se va ocupa numai de un ciclu de invatamant.

Programa nu are nicio relevanta in fata reorganizarii

Ministrul Educatiei, Liviu Pop, a declarat pentru Hotnews ca deocamdata se discuta de organigrama ministerului, dar si inspectoratele vor fi organizate dupa aceeasi organigrama, pe arii curriculare, iar faptul ca in acest moment programa nu este gandita transdisciplinar nu are nicio relevanta.

"Programa nu are nicio relevanta in acest context (ca nu este interdisciplinara, n.r.), important este sa avem inspectori pe arii curriculare, transdisciplinaritatea se preda in aproape toata Europa. Inclusiv elevii de clasa a V-a de anul acesta vor avea peste patru ani de zile proba din matematica si stiinte. Aria curriculara matematica si stiinte, sa spunem, e celula in baza careia ne organizam la nivel de Minister si de Inspectorat. Daca ne uitam in Legea Educatiei, Bacalaureatul trebuia organizat pe probe transdisciplinare. Profesorii au de castigat", a spus ministrul Educatiei pentru HotNews.ro.

Potrivit acestuia, unii dintre inspectorii din Minister vor ramane pe post, iar pentru posturile vacante vor fi concursuri.

"Asta, dupa ce voi finaliza si organigrama Ministerului, Hotararea de Guvern cu organizarea Consiliului National de Evaluare si Examinare, Editura didactica si Pedagogica si Institutul de Stiintele Educatiei si ARACIP. Pana joi asteptam aviz de la ANFP (Agentia Nationala a Functionarilor Publici, n.r.), se va face organigrama Ministerului, dupa care incet vom veni si cu noile organigrame la nivelul inspectoratelor scolare", a spus ministrul, care spune ca a consultat toti functionarii si inspectorii pentru reorganizare.

"Am consultat toti inspectorii si functionarii. Nu am impus nimic", a spus Pop.

Acesta a mai zis ca este hotarat in continuare sa renunte la 10% din functiile de conducere, dar nu la inspectori.