Marius Stamate, cadru didactic la Facultatea de Inginerie a universitatii bacauane "Vasile Alecsandri", se afla in greva foamei de peste 48 de ore si spune ca a apelat la aceasta forma radicala de protest din cauza climatului "netransparent, clientelar si obedient" pe care, sustine el, l-a instaurat fostul rector, Valentin Nedeff, care conduce si acum institutia de invatamant superior din Bacau.

Profesorul Marius StamateFoto: Hotnews

Profesorului universitar Marius Stamate i s-au redus, treptat, orele de predare a Fizicii la Facultatea de Inginerie, si, sustine el, la inceputul acestui an universitar, i se pregateste debarcarea din institutia de invatamant superior. Profesorul bacauan il acuza pe fostul rector, Valentin Nedeff (acum presedintele Senatului Universitatii "Vasile Alecsandri") ca are "o agenda ascunsa, prin care desparte in si toate cadrele didactice, in functie de servilismul lor. In continuare, toate jocurile sunt facute de Valentin Nedeff, actualul rector, Carol Schnakovszky, nefiind decat o marioneta al lui Nedeff. Disciplina Fizia este marginalizata iar profesorii, de exemplu Gabriel Lazar, nu sunt lasati sa reprezinte unitatea de invatamant bacauana in strainatate."

Profesorul Marius Stamate are o lista de 20 de revendicari printre care se numara si "restructurarea departamentelor/facultatilor pe principiul functionarii eficiente si reducerea structurilor artificial create numai pentru a avea functii de conducere". In acest moment, in Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacau sunt 60 de posturi de conducere la 178 de cadre didactice (cu indemnizatiile financiare de conducere).

Marius Stamate cere si demisia liderului de sindicat pe universitate, Ioan Cristea, pentru "nereprezentarea reala a intereselor salariatilor".

In primavara acestui an, Costica Lupu, directorul de pregatire didactica din cadrul Universitatii "Vasile Alecsandri", a fost arestat pentru luare de mita.

Universitatea a raspuns protestului prin greva foamei, pe perioada nedeterminata, a profesorului Stamate, printr-un comunicat, aparut in ziua inceperii protestului cadrului didactic.

La lista celor 20 de revendicari se raspunde punct cu punct: conducerea institutiei arata ca "impartaseste o parte din nemultumirile semnalate de domnul profesor in ce priveste situatia finantarii invatamantului superior la nivel national, la care se adauga scaderea anuala a numarului de studenti si cresterea ratei de abandon, fluctuatia numarului de studenti pe domenii de studii, solicitarile nepredictibile ale pietei fortei de munca etc. De asemenea, conducerea Universitatii isi exprima dezacordul pentru alegerea acestei forme extreme de protest de catre colegul Prof.univ.ing.dr. Marius Stamate si il roaga sa solicite sprijinul Sindicatului salariatilor din cadrul Universitatii pentru a-l sustine in demersul domniei sale. Conducerea Universitatii a fost si ramane deschisa dialogului."

Profesorul Marius Stamate spune ca, pana in aceasta dupa amiaza, nimeni din conducerea Universitatii "Vasile Alecsandri" din Bacau nu s-a interesat de starea cadrului didactic protestatar. Profesorul Marius Stamate, care este supravegheat de catre Directia de Sanatate Publica si Inspectoratul pentru Situatii de Urgente Bacau, spune ca este decis sa continue greva pana cand "toate revendicarile vor fi analizate si acceptate".