Ministrul Educatiei, Liviu Pop, a declarat joi ca actul normativ care prevede ca tiparirea tuturor manualelor sa fie facuta de Editura Didactica si Pedagogica, intrata in subordinea MEN, ar putea intra saptamana viitoare in sedinta Executivului, el anuntand demararea unei anchete interne, dupa ce a aflat ca unii elevi au primit anul trecut manuale auxiliare neacreditate, scrie Agerpres.

Liviu PopFoto: Agerpres

La inceputul sedintei de Guvern, Pop a afirmat ca pentru clasa a V-a a fost editat un compendiu si preconizeaza ca manualele pentru aceasta clasa sa ajunga in opt saptamani la elevi.

'Manualele sunt asigurate pentru toate clasele. La clasa a V-a am editat un compendiu, alaturi de Institutul de Stiinte ale Educatiei, compendiu care acopera primele opt saptamani ale semestrului I. In paralel, raspunsul de la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor face posibil ca inca cinci titluri sa intre in procedura de contractare, adica in maxim sase saptamani sa ajunga la elevi. Speram sa se finalizeze toate titlurile in saptamana imediat urmatoare, in asa fel incat am preconizat ca in opt saptamani sa ajunga toate manualele la copiii de clasa a V-a care anul trecut au primit manualele, fiind in clasa a IV-a, in 19 decembrie pe aceasta procedura de licitatie', a sustinut Liviu Pop.

El a subliniat ca actul normativ referitor la trecerea Editurii Didactica si Pedagogica in subordinea MEN si editarea doar de catre EDP a manualelor ar putea intra pe ordinea de zi a sedintei Executivului de saptamana viitoare, daca va avea toate avizele.

'Evident, actul normativ prin care vrem sa punem capat acestei sarabande a manualelor pentru invatamantul gimnazial este in lucru la nivelul ministerelor, in asa fel incat saptamana viitoare, daca luam toate avizele, sa intre pe ordinea de zi, mai ales ca incepe retiparirea manualelor de clasa I si clasa a II-a. Inca mai avem contestatii la nivelul clasei a II-a de acum trei ani de zile. Solutia legislativa pe care am propus-o este trecerea Editurii Didactica si Pedagogica in subordinea ministerului si aceste manuale sa fie editate doar de EDP', a explicat Pop.

Ministrul Educatiei a spus ca a fost inceputa o ancheta interna in privinta manualelor auxiliare folosite pentru clasa a IV-a anul trecut, care nu ar fi fost acreditate.

'Pe zona manualelor auxiliare am constatat cu surprindere ca anul trecut s-au vandut in unitatile scolare, la copiii de clasa a IV-a, auxiliare neacreditate si neautorizate de Ministerul Educatiei Nationale. Deci toti copiii de clasa a IV-a, in septembrie, au primit manuale auxiliare neautorizate, adica un singur material auxiliar a fost acreditat la limba engleza, in rest tot ce au avut copiii de clasa a IV-a pe bancile scolilor nu a avut nicio autorizare legala de functionare. Am demarat din punctul acesta de vedere o ancheta interna. Astept saptamana viitoare sa avem finalizata aceasta ancheta, sa vedem care sunt editurile care au vandut aceste manuale, care a fost circuitul. Nu stiu daca au fost eliberate chitante si toate lucrurile sunt in regula, daca va fi nevoie, vom sesiza si alte institutii ale statului', a precizat Liviu Pop.