Biroul unui profesor din cadrul Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca a fost perchezitionat, sambata, in urma organizarii unei actiuni de flagrant in timpul careia acesta a primit 450 euro, cu titlu de mita, de la mai multi studenti, informeaza Agerpres.

Potrivit DGA, o alta perchezitie a fost efectuata si la domiciliul profesorului.

Profesorul ar fi primit cate 50 de euro de la mai multi studenti pentru a-i trece examenele din sesiunea de restante.

Rectorul UTCN, Vasile Topa, a declarat ca perchezitiile continua si ca asteapta sa afle mai multe informatii pentru a putea lua o decizie.

"In acest moment, in biroul colegului nostru, domnul profesor Ardeleanu, se fac perchezitii, urmand ca la sfarsitul zilei sa aflam si noi mai multe detalii. Domnia sa este cadru didactic asociat, s-a pensionat acum un an de zile si urmeaza ca pe baza a ceea ce vom obtine ca si informatii suplimentare sa luam masurile de rigoare', a declarat rectorul.