Controversatul ONG-ist Alexandru Cumpanasu a declarat luni, dupa o intalnire cu premierul Mihai Tudose, ca maririle de salarii pentru cadrele didactice vor fi intre 25 si 30% net, in 2018, in doua etape.

Alexandru CumpanasuFoto: Facebook - Alexandru Cumpanasu

'Un alt aspect care consideram ca este important ca si rezultat al intalnirii de astazi vizeaza Legea salarizarii, urmand ca pentru cadrele didactice (...) maririle de salarii sa fie intre 25 si 30% net, in anul 2018, in cele doua etape, 1 ianuarie si 1 martie. (...) Intre 25 si 30% majorare neta pentru invatamantul preuniversitar, (...) pentru cei care lucreaza in invatamant', a declarat Cumpanasu, citat de Agerpres.

El a precizat ca la intalnirea de la Palatul Victoria au participat si ministrii Muncii, Educatiei, Finantelor si Cercetarii.

'In ceea ce priveste invatamantul preuniversitar, consideram ca Guvernul a luat o decizie extrem de importanta in urma acestei discutii extrem de lungi si anume plata integrala sau aproape integrala a drepturilor salariale ce revin cadrelor didactice din sistemul de invatamant, pe care le-au castigat in instanta, sub rezerva unei noi intalniri intre Coalitie si domnul prim-ministru, undeva in luna noiembrie, pentru a vedea sumele care au ramas de la rectificarea bugetara', a spus Cumpanasu.

Potrivit acestuia, un alt subiect abordat la intalnire vizeaza sistemul universitar.

'Este vorba despre sporurile pentru doctorat. La fel si acestea, in functie de banii ramasi de la rectificarea bugetara vor fi acordate integral, dar decizia va fi luata in luna noiembrie, dupa ce vedem exact sumele si intr-un echilibru de negociere intre membrii Coalitiei impreuna cu Guvernul (...) Un alt aspect important (...) vizeaza modul in care astazi se fac angajarile in sistemul de invatamant universitar. Impreuna cu domnul prim-ministru si cu reprezentantii Guvernului am agreat o formula simplificata pentru a face aceste angajari', a aratat Cumpanasu.

Un alt aspect discutat la intalnirea de la Palatul Victoria a vizat realizarea de catre Guvern, impreuna cu CNMR, a unui studiu referitor la principalele domenii de pregatire a tinerilor pentru piata muncii.

'Pe baza acelui studiu, Guvernul va actiona pentru a reduce sau a compensa din ceea ce inseamna astazi pregatire in domenii diverse (...) Dau exemple - sistemul IT, sistemul medical, cel de cercetare, unde prioritatea evident exista', a explicat Cumpanasu.

Potrivit acestuia, in cadrul intalnirii s-a discutat si despre salarizarea unitara din fonduri publice pentru angajatii care lucreaza pentru proiecte, indiferent de natura acestora, dar si despre o reforma a curriculei.

'Un alt aspect pe care l-am stabilit cu premierul si cu ministrii este o salarizare unitara din fonduri publice pentru proiecte, indiferent de natura acestora. Pot sa fie fonduri nationale, pot sa fie fonduri internationale, respectiv fonduri europene. Astazi exista o discrepanta intre modul in care sunt salarizati cei care lucreaza pe proiecte din fonduri structurale sau nu (...) Au fost aspecte si care tin de curricula. Aici, colegii din zona de preuniversitar au stabilit impreuna cu noi mai multe intalniri cu ministrul Educatiei, o reforma din temelii a acestei curricule, dar si a programei scolare, urmand sa fie realizata', a mai afirmat Cumpanasu.