Uber l-a ales pe Dara Khosrowshahi, directorul executiv al firmei turistice Expedia, sa fie noul director executiv al companiei, potrivit unor surse ce cunosc situatia, informeaza Reuters.

Dara Khosrowshahi, noul CEO al UberFoto: Captura CNBC

Omul de afaceri iraniano-american a venit in Statele Unite in 1978 cand era copil, impreuna cu parintii sai, in timpul Revolutiei Iraniene.

Khosrowshahi, 48 de ani, va avea dificila sarcina de a imbunatati imaginea Uber, de a repara fragilele relatii dintre investitorii in companie si de a crea o afacere profitabila dupa sapte ani de pierderi.

Conducerea Uber alege astfel un sef cu un istoric de generare de crestere a afacerii in acelasi timp cu profituri, exact de ceea ce are nevoie compania pentru a multumi investitorii.

Khosrowshahi s-a dovedit capabil sa sa transforme Expedia in liderul unei alte industrii competitive si in plina schimbare - cea a afacerii turistice online.

Dar el va trebui sa se lupte si cu mostenirea lui Travis Kalanick, bataiosul co-fondator al Uber, care a fost dat afara in iunie cand actionari care reprezinta 40% din drepturile de vot au semnat o scrisoare prin care i se cerea sa renunte din cauza ingrijorarilor privind comportamentul sau si al managerilor subordonati lui.

Consiliul directorilor Uber s-a intalnit in fiecare zi din acest weekend pentru a-si alege directorul executiv. Acesta a luat o decizie, a anuntat duminica o purtatoare de cuvant, ce a refuzat sa dea un nume pana cand nu sunt informati si angajatii companiei.