Un raport al Observatorului Roman de Sanatate, citat de publicatia europeana Politico, a analizat datele raportate oficial de industria farmaceutica ca reprezentand sponsorizari acordate medicilor, organizatiilor si institutiilor publice din sistemul sanitar. Un numar semnificativ de medici si organizatii care au beneficiat de sponsorizari nu au raportat aceste finantari, desi erau obligate legal. In 2016, industria farmaceutica a finantat cu 18,7 milioane Euro evenimente educationale si cu aproape 6 milioane Euro deplasari internationale pentru medici. Destinatiile cele mai frecvente au fost Viena, Londra si Copenhaga.

Sistemul medical romanescFoto: Agerpres

Raportul citat subliniaza ca valoarea totala a sumelor raportate de beneficiari (medici, organizatii, spitale) este de 4 ori mai mica decat valoarea totala a sumelor raportate de companiile farmaceutice. Cauzele tin de neglijenta cu care au fost completate raportarile sau pur si simplu de absenta depunerii rapoartelor.

Observatorul Roman de Sanatate ofera exemplul unui profesor cu grad universitar pentru care companiile farma au raportat sponsorizari in valoare de 44 137 Euro dar care nu a depus nicio declaratie, incalcand astfel articolul 814 din Legea Sanatatii.

O alta situatie neobisnuita este o sponsorizare in valoare de 720594 Euro oferita de o companie farmaceutica unui beneficiar neprecizat, cu adresa in strada Clinicilor, Cluj, care poarta o singura descriere: “mese”.

Publicatia europeana Politico subliniaza cazul Asociatiei S.O.S Drepturile Pacientului care a primit in 2016 o sponsorizare de 180 000 de Euro de la compania AbbVie. “Asociatia a derulat o campanie pentru a creste testarile pentru hepatita C, o boala pentru care AbbVie ofera tratament in Romania”, afirma Politico. “Europarlamentarul roman Cristian Busoi a aparut intr-un clip promotional in 2015 promovand activitatea asociatiei – autoritatea romana a audiovizualului a decis ca acest clip nu este permis deoarece il promoveaza pe Busoi ca politician si ca este permis doar in perioada campaniilor electorale”, mai spune Politico.

O alta asociatie aflata in topul beneficiarilor de sponsorizari din partea companiilor farmaceutice este Fundatia Renasterea pentru Educatie, Sanatate si Cultura, care a primit in 2016 finantari in valoare de peste 300.000 de Euro. Fundatia este condusa de Mihaela Geoana, sotia lui Mircea Geoana.

Spitalele publice si societatile medicale profesionale sunt cei mai importanti beneficiari ai finantarilor din industria farmaceutica. Finantarile sunt insa de tipuri diferite. Spitalele primesc in special finantari sub forma materiala, cum ar fi donatii de medicamente, mobilier, echipament medical, etc. De exemplu, Institutul Clinic Fundeni a primit in 2016 finantari in valoare de 1,6 milioane de Euro.

Societatile medicale profesionale primesc sponsorizari in special pentru evenimente educationale: Societatea Romana de Cardiologie a primit peste 780 000 Euro in 2016.

Observatorul Roman de Sanatate pune la dispozitia publicului un instrument online prin care pot fi vizualizate grafic sursele si structura finantarilor primite individual de medici sau de organizatii si institutiile publice din sistemul medical. Instrumentul poate fi accesat aici.

Fenomenul raportarilor incomplete sau imprecise reprezinta 14,26% din totalul raportarilor sponsorizarilor. Observatorul Roman de Sanatate atentioneaza ca “aceasta situatie ingreuneaza identificarea acelor companii din industrie axate pe finantari pozitive (de exemplu donatii de medicamente, finantari ale unor activitati independente de cercetare, etc] si diferentierea lor de companiile care folosesc sponsorizarile ca mijloc mascat de stimulare a comportamentelor de prescriere a medicamentelor”.