Comisiile de specialitate ale Ministerului Sanatatii functioneaza in prezent la cota de avarie si de aceea este de dorit sa existe o comunicare foarte buna cu toti cei implicati pe tema acestor organisme, a declarat marti secretarul de stat in MS, Cristian Grasu, la prima dezbatere publica privind comisiile de specialitate la care pacientii au cerut sa fie cooptati cu statut de observatori, adaugand ca si-ar dori ca acest proiect sa se bucure de sustinere. Reprezentantii pacientilor spun ca prezenta lor in acest comisii de specialitate ar aduce transparenta si ar fi benefica.

Ministerul Sanatatii a organizat, marti, prima dezbatere privind organizarea comisiilor de specialitate dupa ce activitatea acestor organisme care elaboreaza protocoalele privind tratamentele bolnavilor a fost diminunata in ultimii ani din cauza demisiei membrilor acestor formatiuni declarati incompatibili, relateaza News.ro.

Pacientii s-au impartit in doua tabere, unii care au cerut mentinerea vechiului ordin cu 28 de comisii si criteriile de incompatibilitate si altii care au sustinut noul proiect - ordin cu 59 de comisii, iar incompatibilitatea sa fie rezolvata legal prin Codul Penal, si nu prin ordin de ministru.

Secretarul de stat in MS dr. Cristian Grasu a explicat presei ca aceste comisii functioneaa in prezent la cota de avarie.

"Ne-am dori sa avem o comunicare foarte buna cu toti cei implicati pe tema acestor comisii, nu am vrea sa fortam in niciun fel, dimpotriva am vrea ca ordinul odata iesit sa se bucure de sustinere. Suntem deschisi la o reluare a discutiei, a merge mai departe, a stabili mai in detaliu criteriile. Ministerul isi doreste ca pentru fiecare specialitate sa existe o comisie consultativa a ministrului care sa sprijine deciziile MS cu un aport stiintific. In ceea ce priveste ce s-a intamplat intre decembrie 2016 si martie 2017, dupa ce au fost practic anihilate toate comisiile si numiti interimari, cum s-au numit si acum, foarte multi, 43 de medici au renuntat, si-au dat demsia. In contrapartida pana la 1 martie s-au inscris 17 persoane pentru 59 de comisii. In acel moment care era sub presiuna asociatiilor de pacienti si a faptului ca lucrurile erau blocate a trebuit sa luam o atitudine si sa rezolvam problema. Va spun cu certitudine ca nu a fost deloc usor", a continuat secretarul de stat.

Potrivit medicului Cristian Grasu, intr-o comisie sunt cel putin sase membri.

"La momentul la care a aparut ordinul 1355 modul in care se dorea formarea comisiilor, intr-un concurs care ar fi presupus sa existe o candidatura, care eventual sa depaseasca numarul de posturi necesar pentru acea comisie. Foarte multe criterii de excludere care nu erau trecute in Legea 95 /2006, in schimb faceau obiectul altor legi cum ar fi Codul de procedura penala in care se vorbeste de conflictul de interese. Exista un dublaj de prevederi legislative in care un ordin de ministru care este inferior unei legi aducea niste aspecte care depaseau prevederile din legea in vigoare, motiv pentru care directia juridica a MS si Colegiul Medicilor ne-au sesizat si ne-au spus ca ar trebui sa ne referim la ceea ce este trecut in legea 95 si doar la aspecte acre sunt deja stabilitae in alte legi fara sa le dam mai multe variante printr-un ordin de ministru.Plus ca ne-am dat seama ca multi care au demisionat nu corespundeau acelor aspecte legate de finan tarea anumitor participari la specializari, la Congrese si oamenii au fost onesti", a mai spus secretarul de stat.

El a explicat ca membrii comisiei vor fi persoane cu notorietate in domeniu.

Intrebat daca reprezentantii pacientilor vor face parte din aceste comisii, secretarul de stat a spus ca se discuta acest caz.

"Dansii au cerut, eu voi fi interfata cu ministerul si voi da mai departe. Toate aceste solicitari vor fi tratate cu toata seriozitatea si tinand cont de antecedente, de comisia de Bioetica, banuiesc ca cel mai sigur asa se va intampla. Plus propunerea domnului presedinte Irimia, care mi s-a parut de bun simt, aceea de a publica pe site-ul MS rezumatele tuturor sedintelor", a mai spus Cristian Grasu.

Legat de incompatibilitati, Cristian Grasu a spus ca acestea sunt prevazute in Codul penal.

"Nu este nevoie sa treci intr-un ordin ceva ce este trecut intr-o lege. Fiecare om este raspunzator pentru faptele sale. Daca eu stiu ca sunt incompatibil voi lua decizia corecta si ma voi retrage sau nu ma voi inscrie, sau nu voi accepta o nominalizare. Daca in timp ce imi desfasor activitatea intr-o comisie constat ca am ajuns intr-o situatie de incompatibilitate, la fel cred ca orice om de buna credinta va lua atitudinea corespunzatoare - fie se va suspenda, fie se va retrage. Daca nu e de buna credinta exista institutii abilitate care sa cerceteze si sa puna in aplicare legea. In acelasi timp, este prevazut in noul ordin ca Directia de Integritate din MS va verfica periodic aspectele declarate de fiecare membru si va sesiza atunci cand este cazul aparitia unor sit de incompatibilitate, de conflict de interese", a mai spus Grasu.

La randul sau, Cezar Irimia, presedintele Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer, a spus ca este benefic sa creasca numarul comisiilor de la 28 la 59.

"Cresterea numarului de comisii de la 28 la 59 este un real beneficiu pentru pacienti, pentru ca mai multe comisii inseamna disecarea patologiilor in sistemul de sanatate publica, deciziile vor veni mai repede, iar pacientii nu sunt pusi in situatia sa astepte. Ce a fost rau in vechea lege au fost acele criterii care erau reglementate de Codul penal nu mai trebuiau date intr-un ordin de ministru, criterii care au facut ca medicii sa se retraga din acele comisii, iar comisiile blocandu-se, nelucrand mult timp, ceea ce ne-a afectat pe noi pacientii. Pentru ca de deciziile acestor comisii depindem noi, la accesul la medicamente care pot face diferenta intre viata si moarte", a spus Irimia.

Referindu-se la problema incompatibilitatilor, Irimia a spus ca este o lege care le reglementeaza, este Codul penal, ce stipuleaza aceasta incompatibilitate a medicilor care vin la aceste comisii.

"Este foarte simplu ca oricare medic in incompatibilitate cu evaluarea unui medicament, a unei companii in care a fost intr-o relatie contractuala sa se abtina la vot, sa dezbata sa faca parte din comisie, dar sa se abtina la vot asta a fost si propunerea asociatiilor de pacienti. Nu s-a luat in considerare, drept care totul s-a blocat. Noi am suferit foarte mult, a trebuit sa actionam statul in judecata ca sa avem acces la medicamentele la care am fi avut acces daca aceste comisii functionau in regim normal", a spus Irimia.

Intrebat daca este deranjat ca Ministerul Sanatatii doreste ca din comisii sa faca parte personalitati de notorietate din medicina romanesca, Irimia a spus categoric ca in niciun caz.

"Ne dorim acesti medici de notorietate internationala sa fie in aceste comisii, nu sa faca parte din comisiile europene unde se decid ghidurile pe patologii, iar in comisiile din tara nostra sa nu faca parte din cauza acestui criteriu discriminator de incompatibilitate. Avem specialisti de marca ce participa la elaborarea ghidurilor internationale, iar in Romania nu pot participa la comisiile de specialitate din aceasta cauza. Am mai facut parte din aceste comisii in 2008, pe vremea domnului ministru Nicolaescu s-au elaborat atunci multe acte normative. A fost o perioada buna in care s-au introdus noi medicamente pe lista de compensate si gratuite. Apoi, lucrurile au stagnat, de aceea am ajuns si in proces cu statul. De aceea, excluderea nostra asa cum prevede noul ordin nu este un lucru benefic pentru ca alimenteaza tensiunea intre pacienti si MS. Prezenta noastra aduce transparenta, dorim sa fim in comisii pentru acest lucru.In lipsa unei comisii, pentru aprobarea unui protocol am asteptat si 300 de zile. Am castigat pe legislatie europeana 17 procese prin care 165 de pacenti traiesc si azi. Dar nu este normal sa castigi dreptul la viata si sanatate in instanta", a conchis presedintele FABC.