Barbatul inecat in mare, sambata, in zona plajei Modern din Constanta era scriitorul Mircea Tuglea, redactorul sef al Revistei Tomis, el fiind si asistent universitar doctor la Universitatea Ovidius din Constanta si lector de limba romana la o universitatea din Bulgaria, scrie News.ro.

Mircea TugleaFoto: Facebook/ Mircea Tuglea

Autoritatile au confirmat sambata seara ca barbatul de 43 de ani inecat pe plaja Modern este scriitorul Mircea Tuglea.

El s-a nascut la Tecuci, a absolvit in 1992 Liceul George Calinescu din Constanta, iar apoi a urmat cursurile Universitatii Ovidius. In 1996 a debutat cu volumul Proezia.

In prezent, Mircea Tuglea era asistent universitar doctor la Universitatea Ovidius si lector de limba romana la Universitatea Angel Kanchev din Silistra, Bulgaria, dar si redactor sef al revistei Tomis.

Cadrele medicale au fost solicitate sa intervina sambata, pe plaja Modern din Constanta, unde un barbat fusese scos in stare grava din apa. Martorii spun ca el se aventurase in larg, trecuse dincolo de geamandura, cand a inceput sa dea din maini si sa ceara ajutorul deoarece nu mai putea ajunge la mal. Salvamarii au reusit sa-l scoata la mal, dar starea sa era grava. Cadrele medicale au inceput manevrele de resuscitare, dar in ciuda eforturilor depuse barbatul a fost declarat decedat.

De asemenea, cadrele medicale au mai fost solicitate sa intervina sambata in cazul mai multor persoane aflate in pericol de inec pe litoral. Doua cazuri au avut loc in Eforie Nord, unul pe plaja dintre Eforie Nord si Eforie Sud, iar altul in Neptun, toate persoanele fiind salvate si transportate la spital.