Politistii de frontiera din cadrul Garzii de Coasta au depistat 25 cetateni sirieni - 21 de adulti si 4 copii - care au incercat sa intre ilegal in tara din Bulgaria, relateaza News.ro. Migrantii au fost ajutati de trei calauze bulgare care ar fi trebuit sa ii transporte pana la Bucuresti.

Migranti sirieni, descoperiti in padure de politistii de frontieraFoto: Politia de Frontiera

Potrivit Politiei de Frontiera, vineri, in jurul orei 14.00, o patrula a Politiei de Frontiera a observat doua autoturisme de teren care au trecut ilegal peste frontiera de stat din Bulgaria in Romania si a fost declansata o actiune operativa, politistii de frontiera de la Negru Voda si de la Sectorul PF Baneasa, sprijiniti de cei de la sediul Garzii de Coasta, monitorizand traseul autoturismelor.

Cele doua masini, inmatriculate in Bulgaria, au fost identificate si blocate in padurea din apropierea localitatii de frontiera Dumbraveni din judetul Constanta, iar soferii si pasagerii acestora au incercat sa fuga, ascunzandu-se in padure.

La fata locului au fost descoperite si retinute 25 de persoane, cetateni straini. Politistii de frontiera au stabilit ca grupul de persoane este format din cetateni sirieni - 21 de adulti si 4 copii, cu varste cuprinse intre 7 si 50 de ani.

Pentru identificarea persoanelor care au transportat grupul de migranti peste frontiera de stat, in jurul orei 18:00, in apropierea localitatii Dumbraveni, politistii de frontiera i-au identificat si retinut pe soferii autoturismelor de teren, acestia fiind cetateni bulgari, in varsta de 36 si 41 de ani, dar si un alt cetatean bulgar aflat la volanul unui autoturism Mercedes care avea rolul de antemergator, in vederea tranportarii grupului de migranti la Bucuresti.

Migrantii au spus ca intentionau sa ajunga in Germania si ca au trecut ilegal frontiera din Bulgaria peste frontiera verde, cu ajutorul celor doua autoturisme conduse de cei doi cetateni bulgari, care urmau sa-i transporte pana la Bucuresti.

Politistii de frontiera, sub coordonarea unui procuror, fac cercetari in acest caz pentru infractiunile de trecere frauduloasa a frontierei de stat in cazul cetatenilor sirieni, respectiv pentru trafic de migranti pentru cei trei cetateni bulgari.

De asemenea, autoturismele au fost confiscate. Calauzele bulgare au fost retinute, iar cetatenii sirieni au fost predati autoritatilor bulgare conform protocolului romano-bulgar.