Ciprian Cristescu a intervenit luni seara in direct la Antena 3 si a vorbit despre implicarea sa in scandalul cu politistii. "Imi cer scuze public. Regret incidentul si imi pare foarte rau(...). Recunosc ca am gresit", a spus medicul, potrivitAntena 3.

Inspectoratul General al Politiei Romane anunta, luni, ca va face verificari cu privire la modul de interventie al celor doi politisti filmati cum au bruscat si tarat pe trotuar un medic de la Maternitatea Giulesti din Capitala, pe care l-au oprit in trafic in cadrul unui control.

"In urma aparitiei in spatiul public a imaginilor in care doi politisti au legitimat, noaptea trecuta, un barbat, in municipiul Bucuresti si in urma discutiilor cu ministrul afacerilor interne, doamna Carmen Dan, seful Politiei Romane, chestor principal de politie Bogdan Despescu, a dispus un control cu privire la modul de interventie al politistilor, precum si cu privire la raportarea evenimentelor, la nivelul Politiei Capitalei", anunta reprezentantii Inspectoratului General al Politiei Romane, potrivit News.ro.

Acestia spun ca politia nu a primit nicio sesizare cu privire la acest eveniment pana la aparitia imaginilor in spatiul public.

Seful Sectiei obstetrica - ginecologie I de la Maternitatea Giulesti din Capitala, Ciprian Cristescu, a fost implicat intr-un incident violent cu doi politisti care l-au oprit in trafic in cadrul unui control, scrie News.ro. Conform unor imagini postate pe Facebook, dupa o scurta discutie, medicul a ajuns sa fie tarat pe trotuar de cei doi politisti, in timp ce femeia care il insotea afirma ca ea a fost la volan, ca a avut alcoolemie 0 si ca sunt oameni respectabili.