Temperaturile caniculare se vor mentine si sambata, cand judetele Mehedinti si Dolj se vor afla sub cod portocaliu de canicula, iar Capitala si 22 judete vor fi sub cod galben, meteorologii spunand ca valul de caldura va persista in zonele joase din sudul, centrul si estul tarii. De sambata seara, in jumatatea de vest a tarii se vor inregistra ploi torentiale si furtuni, iar 18 judete se vor afla sub avertizari cod portocaliu si cod galben emise de Administratia Nationala de Meteorologie, potrivit News.ro.

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a prelungit si pentru sambata codul portocaliu de canicula pentru judetele Dolj si Olt, unde se vor inregistra in continuare temperaturi de 38-39 de grade, avertizarea fiind valabila in intervalul 9.00-18.00.

Valul de caldura va persista sambata in zonele joase de relief din sudul, centrul si estul tarii. Potrivit ANM. in Muntenia, nordul si estul Olteniei, sudul Banatului si in cea mai mare parte a Moldovei si Transilvaniei, disconfortul termic se va mentine ridicat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 35 si 37 de grade.

Astfel, sambata se vor afla sub cod galben de canicula Capitala si 22 de judete: Botosani, Iasi, Vaslui, Galati, Braila, Ialomita, Calarasi, Buzau, Vrancea, Prahova, Giurgiu, Dambovita, Teleorman, Arges, Valcea, Gorj, Mehedinti, Caras-Severin, Hunedoara, Alba, Mures si Sibiu.

De sambata, de la ora 18.00, si pana duminica, la ora 12.00, instabilitatea atmosferica se va accentua in jumatatea de vest a tarii, unde vor fi ploi torentiale si vijelii.

ANM a emis cod portocaliu pentru noua judete: Mehedinti, Caras-Severin, Timis, Arad, Bihor, Hunedoara si zona de munte a judetelor Cluj, Alba si Gorj. In aceste zone, in special pe parcursul noptii de sambata spre duminica, in intervale scurte de timp se vor inregistra cantitati de apa de peste 50-60 l/mp si izolat 80-90 l/mp. De asemenea, in Maramures, nordul Crisanei, vestul Transilvaniei si in sudul si estul Olteniei, cantitatile de apa vor depasi 25-30 l/mp si pe arii restranse 50 l/mp.

In dupa-amiaza zilei de duminica si in noaptea de duminica spre luni, se vor inregistra ploi si vijelii si in celelalte regiuni, dar pe arii mai restranse. In cea mai mare parte a Munteniei si local in Dobrogea si Moldova, disconfortul termic va fi ridicat si se vor mai inregistra temperaturi maxime in jurul valorii de 35 de grade.