Presedintele Asociatiei Nationale a Scafandrilor Profesionisti si Salvamarilor din Romania, Gabriel Balan, propune ca zonele de plaja periculoase de pe litoral, unde se ineaca cele mai multe persoane, sa fie inchise, el solicitand premierului si reglementarea situatiei skijeturilor, astfel ca acestea sa nu mai fie in apropierea persoanelor aflate la plaja, pentru evitarea producerii unor accidente, potrivit news.ro.

Prefectura Constanta a organizat, vineri, o intalnire cu reprezentantii salvamarilor de pe litoral, ai autoritatilor locale si ai institutiilor cu atributii de salvare.

Presedintele Asociatiei Nationale a Scafandrilor Profesionisti si Salvamarilor din Romania, care asigura serviciul de salvamar in Mamaia si Constanta, Gabriel Balan, a propus in cadrul intalnirii, inchiderea zonelor de plaja periculoase, acolo unde sunt semnalate cele mai multe cazuri de inec.

"Unde este zona periculoasa sa inchida plaja. Nu mai fac plaja organizata si nici nu ii dau salvamari acolo. Vrea sa moara, sa se duca. Cineva pe Facebook a spus ca strangi bani un an intreg sa vii sa te distrezi si te inmormantezi la plaja. Treaba ta ce faci, domnule, dar trebuie sa ne protejam si pe noi", a spus Balan.

El a spus ca, de la inceputul sezonului, salvamarii din Mamaia si Constanta au avut aproape doua mii de interventii, majoritatea dintre acestea avand loc atunci cand era arborat steagul rosu, marea fiind agitata.

"De la inceputul sezonnului avem 1976 de interventii la mare, din care, retineti, sunt 773 in zilele cu steag galben si peste 839 pe steag rosu. In Australia, in Germania, la steag rosu salvamarul pleaca acasa. Este o nebunie sa crezi ca salvamarul este Dumnezeu, paseste pe apa ca Moise si vine inapoi. Nici pe el nu se poate salva. Sunt state care au instituit amenda. Belgia, Germania, Italia, Spania dau amenda pana la sute de dolari sau de euro pentru cel care nu respecta avertismentele", a spus presedintele Asociatiei Nationale a Scafandrilor Profesionisti si Salvamarilor din Romania, precizand insa ca nu salvamarul ar trebui sa dea amenda in cazul in care acest lucru se va introduce si in tara noastra.

El a afirmat ca a facut un memoriu la premierul Romaniei pentru a reglementa in regim de urgenta situatia skijeturilor de pe litoral.

"Am facut un memoriu la premierul Romaniei pentru a reglementa in regim de urgenta situatia celor care se joaca cu skijeturile pe apa. Nu este o treaba simpla. Cand ai o masina de cai putere, ai si permis in buzunar, dar cum dai unui copil de 16 ani fara nimic, mai bea si o bere, sa se joace cu 200 de cai putere printre capul oamenilor. Domnul premier a dat memoriul la ministerul Dezvoltarii spre solutionare", a mai spus Balan.

El spune ca exista in legislatie o reglementare privind skijeturile, ca acestea nu au voie sa se afle in apropierea persoanelor care fac plaja, dar ca acest lucru nu se respecta.

"Conform legislatiei, 452/2003 - zonele prin care se practica sporturi de agrement cu motor sunt stabilite printr-un PUZ de Primarie, cu avizul a cinci ministere. Acum Apele Romane dau autorizatii unde vrea agentul economic. In lege spune sa nu fie in preajma celui care face plaja, in stanga si in dreapta skijetului nu trebuie sa existe om care face plaja. La noi, unde au vrut, le-au dat autorizatie. Si am propus ori sa-i scoata dincolo de Corbu sa faca skijet sau la 500 de metri de la tarm. Pana la geamandura cei care fac scaldat, dupa aia este o zona tampon pentru sporturi nautice, fara elice si apoi in larg sa faca. Skijetul nu este un sport", a explicat Balan.

De asemenea, el nu este de acord nici cu ambarcatiunile care vin pana aproape de tarm, in zonele de plaja populate pentru a face rost de clienti pe care sa ii plimbe in larg.

"Cei care fac agrement vin cu ambarcatiunea pana la apa de 30 de centrimetri si striga in megafon: "Ultima plimbare cu amanta de la mare". Copiii se joaca pe langa elice, o pornesc si pleaca mai departe. Este inadmisibil asa ceva, nu am vazut nicaieri in lumea asta sa vina cu barca intre copii care se joaca in apa si sa faca turism acolo. La noi se poate orice", a mai afirmat presedintele Asociatiei Nationale a Scafandrilor Profesionisti si Salvamarilor din Romania.

O alta problema ridicata de acesta s-a referit la ambarcatiunile ISU Dobrogea care au inteventii pe mare, acestea neavand elicele protejate, fapt ce-i poate rani atat pe persoana pe care o cauta, cat si pe salvatori.

"Sunt aici domnii de la ISU si de la Politia de Frontiera, nici acum nu au ambarcatiunile cu guard propeller. Ar trebui sa nu mai veniti la apa, la interventii cu elicele neprotejate. Am avut caz, un salvamar in patrulare, un tip care facea apnee, a iesit la suprafata cu capul in elica. Spre norocul nostru a fost ok, elica era cu protectie, te lovesti putin, ai plecat mai departe, daca era cu elica libera, ii taia capul. Nu trebuie sa ne jucam cu operatiunile de salvare", a mentionat Gabriel Balan.

Prim-adjunctul inspectorului sef al ISU Dobrogea, Vladut Ion, prezent la sedinta respectiva, a confirmat ca situatia prezentata exista, dar ca pentru a nu exista probleme ambarcatiunea respectiva se opreste inainte de a ajunge in zona unde se afla persoana inecata, iar apoi scafandrii intra in apa si incep cautarile.

"In zona de litoral avem patru ambarcatiuni, e adevarat ca niciuna din ele nu are guard propeller. Interventia o desfasuram de maniera urmatoare: deplasam echipa de scafandri in zona in care avem informatia ca este o persoana in pericol de inec sau inecata, iar scafandrii actioneaza in zona respectiva. Suntem constienti de acest risc. Se opreste elica si merge nava din inertie in zona respectiva", a explicat reprezentantul ISU Dobrogea.

Aproape 20 de persoane au murit inecate de la inceputul acestui sezon estival pe litoral.

De asemenea, au existat trei incidente in care au fost implicate skijeturi, in doua dintre ele au fost doua persoane ranite, printre care si un salvamar, iar in cel de-al treilea, un barbat si-a pierdut viata.