Trenurile de calatori ajung, sambata seara, in Gara de Nord din Capitala, cu intarzieri si de peste doua ore, cea mai mare intarziere fiind inregistrata in cazul unui tren interregio de la Cluj-Napoca, via Craiova, si a unei garnituri de la Pausa (judetul Valcea), via Videle, scrie News.ro. Intarzieri intre doua ore si 15 minute au fost pe tot parcursul zilei, in conditiile in care trenurile au circulat cu restrictii de viteza din cauza temperaturilor extrem de ridicate.

Tabela din Gara de Nord, 5.08.2017Foto: CFR webcam

Potrivit tabelei de prezentare a plecarilor si sosirilor trenurilor de calatori din Gara de Nord, cea mai mare intarziere, de 145 de minute, o are trenul interregio de la Cluj-Napoca, via Craiova, iar trenul interregio de la Pausa, judetul Valcea, via Videle, a ajuns in Bucuresti la ora transmiterii stirii cu 130 de minute intarzire.

Intarzieri de peste 100 de minute au trenurile de la Iasi (via Buzau) si Drobeta Turnu Severin (via Videle).

Trenul interregio de la Timisoara Nord via Fagaras are o intarzire de trei sferturi de ora, iar un tren de la Targu Mures via Deda-Brasov are 15 minute de intarziere.

CFR SA a anuntat sambata ca a impus de la ora 13.00 restrictii de viteza in circulatia trenurilor pe 37 de sectii feroviare, la nivelul sinei temperaturile ajungand la 50 de grade Celsius.

Astfel, pe cele 37 de sectii de cale ferata viteza de circulatie a trenurilor s-a redus cu 20-30 km/h fata de viteza normala. Pe celelalte tronsoane, traficul feroviar se desfasoara deocamdata conform graficului de circulatie pentru ziua in curs, informa CFR SA.

Douasprezece judete din vestul tarii se afla, sambata, in cea de a doua zi de avertizare cod rosu de canicula, cu temperaturi cuprinse intre 39 si 42 de grade, in timp ce restul tarii este in continuare sub cod portocaliu de canicula, temperaturile situandu-se intre 36 si 39 de grade. Meteorologii avertizeaza ca vremea caniculara se va mentine, mai ales in zona de sud a tarii, inclusiv in Capitala, pana spre sfarsitul saptamanii viitoare.

Meteorologii au prelungit codul rosu de canicula pentru judetele Mehedinti si Dolj si pentru ziua de duminica.

Masurile speciale luate de CFR SA presupun revizii suplimentare pe retea in regiunile aflate sub atentionare, insotirea trenurilor cu personal de specialitate, in vederea identificarii potentialelor pericole, masurarea si inregistrarea permanenta a evolutiei temperaturilor la nivelul sinei, reducerea vitezei de circulatie a trenurilor cu 20-30 km/h fata de viteza normala pe anumite intervale de statii, avizarea permanenta a operatorilor de transport feroviar de calatori si de marfa (OTF) si transmiterea operativa a intervalelor de statii unde trebuie sa reduca viteza de circulatie.