Romanii au o imagine tot mai buna asupra Uniunii Europene. Ce nemultumiri personale avem (sondaj)

de Claudiu Zamfir     HotNews.ro
Miercuri, 2 august 2017, 17:35 Actualitate | Esenţial

Încredere în UE
Foto: Hotnews
Romanii au o imagine tot mai buna asupra Uniunii Europene si sunt mai optimisti in privinta viitorului UE, releva un sondaj Eurobaromtru, dat publicitatii miercuri de Comisia Europeana. In privinta problemelor pe care le resimt personal, romanii chestionati au indicat sanatatea si asistenta sociala, situatia financiara proprie si nivelul de trai, mai releva sondajul realizat in mai 2017.

Romanii au declarat al patrulea cel mai mare nivel al increderii in Uniunea Europeana dintre cetatenii blocului comunitar: 57% dintre respondentii romani au spus ca tind sa aiba incredere in UE, iar 36% ca tind sa nu aiba incredere.

In topul increderii in UE sunt Lituania (65%), Luxemburg (61%) si Finlanda (57%).

In ceea ce priveste imaginea pe care o au asupra Uniunii Europene, 51% dintre romani au spus ca au o imagine total pozitiva - tara noastra ocupand, alaturi de Lituania, locul al cincilea in clasementul perceptei bune asupra blocului comunitar. Perceptia pozitiva a romanilor fata de UE este in crestere cu un punct procentual in mai 2017 fata de toamna anului 2016.

In schimb, 12% dintre romani au o imagine total negativa fata de UE, in scadere cu un procent fata de toamna lui 2016. De asemenea, 36% au declarat o perceptie neutra asupra UE, procent stationar.

In topul perceptiei total pozitve asupra Uniunii Europene sunt irlandezii (58%), luxemburghezii (57%), bulgarii (55%) si portughezii (54%).

De remarcat ca respondentii din Polonia, o tara cu un partid de guvernamant critic la adresa Uniunii Europene (PiS), sunt destul de sus in privinta imaginii pozitive a cetatenilor fata de UE: 50%. Dintre polonezi, imoagine negativa asupra UE au numai 11%, sub nivelul din Romania.


In privinta viitorului Uniunii Europene, 67% dintre romani sunt optimisti, procent stationar in mai 2017 fata de toamna anului 2016. In schimb, 28% ditre romani sunt pesimisti fata de viitorul UE, nivel in scadere cu 1 punct procentual in mai 2017 fata de toamna anului 2016.

Pe primele locuri la euro-optimism sunt: irlandezii (77%), luxeburghezii (73%), maltezii (71%), danezii (70%). Si polonezii au declarat un nivel de optimism in viitorul UE mai mare decat romanii, 69%.

In ceea ce priveste problemele care afecteaza in acest moment Uniunea Europeana, romanii se gandesc in principal la erorism (47%), imigratie(33%) si la situasia economica (15%).

In schimb, cand vine vorba despre propria tara, romanii cred ca principalele probleme cu care se confrunta Romania sunt: asistenta sociala si sanatatea (32%), situatia economica (28%), cresterea preturilor si inflatia (23%).

De asemenea, 69% dintre romani considra ca situatia economica a Romaniei este foarte proasta, mai releva sondajul realizat in luna mai 2017. Spre comparatie, in medie, 51% dintre cetatenii din UE cred ca situatia economca a tarior lor este proasta.

Referitor la problemele cu care se confrunta ei insisi, in viata de zi cu zi, respondentii din Romania au indicat: asistenta sociala si sanatatea (27%), cresterea preturilor si a costului vietii (25%), situatia financiara (20%), conditiile de trai (20%).
  • Situatia la nivelul Uniunii Europene

documente
(2 Aug 2017) PDF, 6MB
La un an de la referendumul din Marea Britanie, tot mai multi europeni sunt optimisti in legatura cu viitorul Uniunii Europene, releva sondajul, potrivit Comisiei Europene.

Dintre acestia, majoritatea sunt acum optimisti si in ceea ce priveste economia nationala. Increderea in Uniunea Europeana este in crestere, atingand cele mai inalte cote inregistrate din 2010 pana in prezent, iar moneda euro se bucura de cel mai mare nivel de sprijin manifestat din 2004 pana astazi. Nu in ultimul rand, majoritatea respondentilor la sondajele efectuate pentru prima data in 11 tari din afara UE au afirmat ca au o parere buna despre Uniunea Europeana. Acestea sunt unele din rezultate-cheie ale celui mai recent sondaj Eurobarometru standard, publicat astazi impreuna cu sondajul Eurobarometru Flash Viitorul Europei - Opinii din afara UE.

Cei mai multi europeni (56 %) sunt optimisti in legatura cu viitorul UE - o crestere de sase puncte procentuale fata de toamna anului 2016. Cresterile cele mai semnificative au fost observate in Franta (55 %, +14 puncte fata de toamna trecuta), Danemarca (70 %, +13) si Portugalia (64%, +10).

Increderea in UE sporeste in continuare, ajungand la 42 % (fata de 36 % in toamna lui 2016 si 32 % in toamna lui 2015). Cel mai mult a crescut in Franta (41 %, +15 puncte), in Danemarca (56 %, +11) si in Estonia (55 %, +11). Nivelul de incredere a crescut cu 10 puncte si in Germania, ajungand la 47 %.

Ca si in cazul celor doua sondaje anterioare, din primavara si toamna anului 2016, nivelul de incredere in parlamentele si guvernele nationale a crescut cu 36 % si respectiv cu 37 %, insa a ramas sub nivelul increderii in UE.

40 % dintre europeni au o imagine pozitiva despre UE (+5 puncte fata de toamna lui 2016). Numarul respondentilor care au o imagine pozitiva a crescut in 24 state membre, in special in Franta (40 %, +11 puncte), Danemarca (42 %, +10) si Luxemburg (57 %, +10).

68 % dintre europeni se simt cetateni ai UE, cel mai inalt nivel inregistrat pana acum pentru acest indicator.

Aproape jumatate dintre europeni considera ca in tara lor, situatia economica este, in prezent, buna (46 %, +5 puncte procentuale fata de toamna anului 2016). Procentul a crescut semnificativ in ultimii ani (+ 20 puncte fata de primavara anului 2013, +26 puncte fata de primavara anului 2009).

Desi continua sa existe diferente mari intre statele membre, evaluarea pozitiva a situatiei economiei nationale castiga teren in 22 state membre, in special in Finlanda (59 %, +19 puncte), Portugalia (33 %, +18), Belgia (60 %, +11) si Ungaria (41 %, +11).

In zona euro, aproape trei sferturi dintre respondenti sustin moneda euro (73 %, +3 puncte), cel mai mare punctaj inregistrat din toamna anului 2004 pana in prezent. Cel putin 80 % dintre respondenti sprijina moneda euro in sase tari: Slovacia, Germania, Estonia, Irlanda, Slovenia si Luxemburg.

In privinta problemelor cu care se confrunta Uniunea Euopeana, terorismul a trecut acum pe primul loc in randul provocarilor, in perceptia cetatenilor de la nivelu intregului bloc comunitar (44 %, +12 puncte procentuale fata de toamna anului 2016).

Imigratia, care a fost o preocupare majora incepand din primavara lui 2015, este acum a doua provocare cel mai frecvent mentionata (38 %, -7 puncte). Terorismul se situeaza cu mult inaintea situatiei economice (18 %, -2), a starii finantelor publice ale statelor membre (17 %, neschimbat) si a somajului (15 %, -1).

Terorismul constituie cea mai mare sursa de ingrijorare pentru UE in 21 de state membre, in conditiile in care, in toamna anului 2016, nu constituia o preocupare majora decat pentru o singura tara. Terorismul si imigratia sunt mentionate ca fiind principalele provocari in toate tarile, cu exceptia Portugaliei si a Suediei.

In schimb, la nivel national, principalele preocupari sunt legate de somaj (29 %,-2) si imigratie (22 %,-4), desi ambele procente sunt in scadere. Pe locul al treilea se situeaza acum sanatatea si securitatea sociala (20 %, +2), urmate de terorism, care urca semnificativ in clasament (19%, +5). Daca in toamna lui 2011 era principala preocupare la nivel national, situatia economica este acum pe locul al cincilea (16 %, -3).

Sondajul Eurobarometru standard din primavara anului 2017 (EB 87) a fost realizat prin intermediul unor interviuri fata in fata desfasurate in perioada 20-30 mai 2017. In total, au fost intervievate 33 180 de persoane din toate statele membre ale UE si din tarile candidate.

Sondajul Eurobarometru Flash nr. 450 Viitorul Europei - Opinii din afara UE a fost realizat prin intermediul unor interviuri telefonice desfasurate in perioada 20 - 25 februarie 2017. In total, au fost intervievate 11 035 de persoane din 11 tari din afara UE.

Raportul continand primele rezultate privind sondajul Eurobarometru standard publicat miercuri pune in evidenta atitudinile europenilor fata de UE, precum si principalele preocupari si perceptii ale cetatenilor in privinta situatiei economice.


Citeste mai multe despre   






















Jurnal din Israel

FOTOGALERIE Israel pe repede inainte: kit de informatii pentru o calatorie reusita

De la nord la sud, Israelul are putin peste 400 de kilometri, iar de la est la vest, putin peste 100. E printre putinele tari ale lumii in care, in aceeasi zi, poti face si baie in mare si ski la munte. E taramul miracolelor si al sperantelor, tara sfanta a pelerinilor, teritoriu complet liber si dezinhibat pentru hedonistii de pretutindeni. Ca vrei sa te regasesti spiritual sau ca vrei sa gasesti energia unor petreceri fantastice, mergi in Israel. O sa capeti ce cauti si, uneori, chiar mai mult decat atat.

2162 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    . (Miercuri, 2 august 2017, 17:53)

    Evq [utilizator]

    *De asemenea
  • +5 (7 voturi)    
    perceptie buna... vot deandaratelea (Miercuri, 2 august 2017, 17:55)

    Fuscus [utilizator]

    avem incredere in crestere in UE si votam PSD (slugoii rusilor). Doamne, mare-ti e gradina!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă